Ionel Arsene: Pe 17 decembrie deschidem cea de a V-a ediție a Târgului de Crăciun la Neamț
Pe 17 decembrie, #Consiliul_Județean_Neamț, prin Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“, în parteneriat cu administrația locală și Camera de Comerț și Industrie Neamț, va deschide a V-a ediție a Târgului de Crăciun la Neamț, eveniment care a devenit o tradiție în județ, fiind așteptat atât de către locuitori, cât și de turiștii care aleg să vină în zona noastră pentru a se bucura de momente deosebite în preajma Crăciunului și Anului Nou.
Începând cu 17 decembrie și până pe 2 ianuarie 2022 îi așteptăm pe toți cei dornici de a se bucura de atmosfera de Crăciun, de colinde ce vor răsuna pe tot Platoul Curții Domnești, de mâncare tradițională care se va găsi în căsuțele de la târg și nu în ultimul rând de spectacole ce vor fi susținute de ansambluri și tinere talente locale, care vor ura și colinda publicul! Nu va lipsi nici Căsuța lui Moș Crăciun, care îi va aștepta pe copii pentru a participa la diverse ateliere de creație, sub îndrumarea unor specialiști!
Mă număr printre cei care așteaptă deschiderea târgului, pentru că iubesc frumusețea și farmecul Sărbătorilor de Iarnă, cu obiceiurile specifice, îmi place să ascult colinde și să admir brazi împodobiți!
Acum aștept să văd chipuri fericite, care se vor plimba în zona Curții Domnești, prin zona mirifică a Târgului de Crăciun la Neamț, și fețe zglobii de copii ce se vor distra pe partinoar!