Ionel Arsene: Podul de la Luțca a fost deschis traficului rutier în această seară!
Podul de la Luțca, unul dintre cele mai mari poduri hobanate din țară, lung de 216 metri, se redeschide pentru participanții la trafic începând din seara aceasta.
Este un moment extrem de așteptat atât de către cei care circulă pe această rută, DJ 207A – conducători auto și locuitori ai comunelor din zonă – Sagna, Doljești, Stănița, Bâra și Boghicea, cât și de noi, cei de la Consiliul Județean Neamț, care am realizat investiția și am urmărit îndeaproape implementarea proiectului.
Zilele trecute s-a făcut testul de rezistență pe pod și avem garanția că rezistă unei greutăți de 340 de tone, dispusă după o anumită schemă de încărcare, dar, analizând practic, niciodată nu se va putea găsi pe el o asemenea încărcătură. Măsurătorile, realizate sub acțiunea sarcinilor statice și dinamice, au dus la concluzia că podul și structura consolidată în ansamblu, prin folosirea fibrelor de carbon și a materialelor speciale, au avut un comportament normal și acest obiectiv reabilitat de către Consiliul Județean Neamț poate fi folosit în condiții de siguranță.
Primăvara trecută podul a intrat în reparații capitale, pentru că nu a fost modernizat niciodată de când a fost construit, adică de mai bine de 50 de ani, și nu mai prezenta siguranță în exploatare.
Dragi nemțeni, vă garantez că zeci de ani podul de la Luțca nu va mai reprezenta vreo problemă pentru participanții la trafic!