Ionel Arsene: Un domeniu către care am îndreptată toată atenția ca președinte al Consiliului Județean Neamț este asistența și protecția socială
Un domeniu către care am îndreptată toată atenția ca președinte al Consiliului Județean Neamț este asistența și protecția socială, beneficiari fiind nemțenii cu diverse afecțiuni, care au nevoie de sprijinul nostru pentru a duce un trai cât mai apropiat de cel normal. La aproape fiecare ședință de Consiliu Județean am avut inițiative prin care am susținut derularea de proiecte în acest domeniu, realizarea de investiții cu fonduri de la bugetul local, de la Guvern sau cu fonduri nerambursabile, astfel încât toți beneficiarii din sistemul de protecție să stea în spații moderne, dotate corespunzător vremurilor actuale.
Printre cele mai recente inițiative pe care le-am supus votului consilierilor este cea care vizează actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru trei locuințe protejate și un centru de zi pentru persoane cu dizabilități, la Dobreni.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț are în implementare proiectul „Un nou start – Locuință protejată Mesteacăn, Locuință Protejată Arinul, Locuință Protejată Floare de Colț și Centrul de zi pentru persoane cu dizabilități Dobreni“, proiect finanțat prin Programul de Interes Național „Înființarea de servicii sociale în vederea asigurării tranziției tinerilor cu dizabilități de la sistemul de protecție socială a copilului către sistemul de protecție a persoanelor adulte cu dizabilități“.
Pentru acest proiect, indicatorii tehnico-economici au fost aprobați prin hotărâre de Consiliu Județean în 2020, având la bază studiul de fezabilitate elaborat la nivelul tarifelor din 2019. Cu votul consilierilor județeni am actualizat indicatorii, valoarea totală a proiectului fiind de 7.474.161 lei, inclusiv TVA.
Proiectul trebuie să se încadreze în perioada de implementare a Programului de Interes Național „Înființarea de servicii sociale în vederea asigurării tranziției tinerilor cu dizabilități de la sistemul de protecție socială a copilului către sistemul de protecție a persoanelor adulte cu dizabilități“, respectiv până la data de 30 noiembrie 2023. Îmi doresc ca până la sfârșitul acestui an să avem cele patru imobile realizate și să se bucure de confortul lor beneficiarii pentru care au fost gândite.