IPJ Neamț: care sunt principalele modificări aduse legislației rutiere
Amintim participanților la trafic că, la data de 28 iunie 2024, a fost adoptată Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative în scopul creșterii siguranței rutiere, inițiată de Ministerul Afacerilor Interne.
Modificările vizează, în special, oferirea pârghiilor legale necesare polițiștilor pentru depistarea persoanelor care conduc pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv, dar și scurtarea perioadei de determinare a prezenței acestor substanțe în sânge, în urma analizării probelor biologice recoltate.
În cele ce urmează, vă prezentăm principalele modificări aduse legislației rutiere, prin Ordonanța de Urgență adoptate.
Modificări privind examinarea medicală și psihologică
Examinarea medicală se realizează în scopul certificării aptitudinilor fizice și mentale ale unei persoane necesare conducerii unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, iar evaluarea psihologică în scopul certificării capacităților psihologice necesare pentru a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie.
De asemenea, sunt stabilite condiții clare în care poliția rutieră, după înștiințarea cadrelor medicale, poate retrage în vederea suspendării permisul de conducere în cazul în care evaluarea medicală și psihologică nu este efectuată, conform legii, sau rezultatul indică faptul că persoana examinată nu este aptă pentru a conduce pe drumurile publice.
Relocarea vehiculelor staționate regulamentar pe drumurile publice
Poliția rutieră poate dispune relocarea vehiculelor staționate regulamentar atunci când această măsură este necesară pentru a permite:
– executarea unor lucrări sau prestarea unor servicii publice de interes național sau local;
– intervenția serviciilor de urgență în vederea prevenirii sau limitării efectelor unor accidente, calamități sau dezastre;
– instituirea unor măsuri de ordine și siguranță publică.
Poliția rutieră poate dispune relocarea vehiculelor din oficiu ori la solicitarea administrației publice locale, administratorului drumului public sau a instituțiilor care realizează intervenția. Relocarea se poate dispune numai dacă, în prealabil, au fost realizate măsuri de informare publică cu privire la necesitatea eliberării spațiului cu destinația de parcare, adecvate situației de fapt.
Relocarea vehiculelor se realizează, după caz, de către administrația publică locală sau de către administratorul drumului public.
Relocarea vehiculelor se face în imediata apropiere a locului staționării acestora ori în cel mai apropiat spațiu cu destinația de parcare, după caz.
Testarea pentru alcoolemie a persoanelor care conduc biciclete și trotinete
Conducătorii de biciclete și trotinete electrice au obligația să se supună testării pentru consumul de alcool și substanțe psihoactive. Refuzul constituie contravenție și este sancționat.
Măsuri cu privire la testarea conducătorilor auto pentru consum de substanțe interzise
Introducerea unor criterii cu privire la stabilirea obligației legale a polițistului rutier de a solicita anumitor participanți la trafic efectuarea testării în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive ori a concentrației de alcool în aerul expirat, după caz, cum ar fi:
-situația în care observă în vehicul recipiente ce pot conține băuturi alcoolice și care prezintă urme de consum sau substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive;
-săvârșirea în mod repetat, în ultimii 3 ani, a anumitor contravenții sau infracțiuni în legătură cu consumul de alcool, droguri sau substanțe psihoactive, după caz;
-stabilirea unor aspecte ce țin de testarea conducătorilor vehiculelor în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive ori a concentrației de alcool în aerul expirat, respectiv a celui privind recoltarea mostrelor biologice.
Concret, se instituie posibilitatea ca determinarea prezenței în organismul unei persoane a substanțelor psihoactive să poată fi realizată și în cadrul laboratoarelor de specialitate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române acreditate în acest sens sau în unitățile sanitare publice acreditate pentru astfel de determinări și autorizate în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătății.
În cazul în care concentrația alcoolică este de până la 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, inclusiv, persoana testată poate solicita polițistului rutier să-i efectueze o a doua testare după 15 minute, dar nu mai mult de 20 minute de la primul test. În această situație, prezintă valoare juridică rezultatul celei mai mici concentrații de alcool pur în aerul expirat.
Responsabilizarea administratorilor drumurilor
Prin adoptarea modificărilor propuse de MAI se elimină posibilitatea persoanei juridice cu atribuții în ceea ce privește asigurarea viabilității infrastructurii rutiere de a achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege.
Măsuri pentru folosirea mijloacelor video de către polițiști, pentru probarea abaterilor rutiere
-abilitarea Poliției Române de a prelucra datele de monitorizare a traficului rutier, colectate de administratorii drumurilor publice de interes județean și local cu ajutorul unor mijloace tehnice instalate pe drumurile pe care le administrează;
-extinderea modalității de constatare a contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice, în sensul instituirii unui mecanism prin care participanții la trafic pot depune sesizări cu privire la posibile situații de condus agresiv surprinse în înregistrări video sau audio-video, după caz.
Introducerea unor noi indicatoare
Prin proiectul adoptat se introduce un nou indicator de avertizare în privința păstrării distanței față de vehiculul din față, precum și a unui marcaj cu același scop.
Indicatoarele și marcajele vor fi aplicate pe drumurile expres și autostrăzi.
Creșterea siguranței rutiere reprezintă un obiectiv instituțional major al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.