Justiția îngenuncheată: vameșii șpăgari de la PTF Siret achitați pentru că, între timp, faptele s-au prescris
Înfrângere neaşteptată în instanţă pentru procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un megadosar care a vizat corupţia din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret. După un proces care a durat mai bine de opt ani, magistraţii Curții de Apel Suceava i-au achitat pe majoritatea inculpaţilor. Din cele 35 de persoane trimise în judecată, doar una singură, Cornelia Grumeza, a primit o condamnare de 5 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru dare de mită.
În acest caz, avocații femeii vor face o contestație în anulare, pe motiv că faptele s-ar fi prescris. Pentru un alt inculpat din dosar, comisarul-şef Nelu Fediuc, fostul şef al Punctului de Trecere a Frontierei Siret, procesul a încetat deoarece a survenit decesul, dar probabil și în cazul său soluția ar fi fost de achitare. Interesant este și motivul achitării. Asta pentru că magistrații au reținut în final că „faptele nu există”. Pronunțată marți, pe 8 noiembrie a.c., decizia Curții de Apel Suceava este definitivă. Întreg articolul pe monitorulbt.ro