La domiciuliul unui bărbat din Ceahlău, cercetat pentru violare de domiciliu, au fost găsite arme și muniție
Polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară, pe raza localității Ceahlău, fiind documentată activitatea infracțională a unui bărbat de 30 de ani, bănuit de violare de domiciliu, ameninţare, lovire sau alte violenţe, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi uzul de armă fără drept. Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore.
La data de 17 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz împreună cu cei ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, au efectuat o percheziție, pe raza localității Ceahlău, la locuința unui bărbat de 30 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.
Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 13 iunie a.c., cel în cauză ar fi pătruns, fără drept, în locuința unei femei, de 38 de ani, unde ar fi lovit-o și folosindu-se de un dispozitiv cu electroșocuri, ar fi amenințat-o cu acte de violență.
În urma descinderilor, polițiștii au ridicat, în vederea confiscării, un pistol cu aer comprimat supus autorizării, calibru 4,5 mm, o arbaletă, 10 săgeţi cu vârful metalic şi un dispozitiv cu electroşocuri.
Din investigațiile efectuate de polițiști s-a constatat faptul că bărbatul nu este autorizat să deține arme și muniții.
În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de violare de domiciliu, ameninţare, lovire sau alte violenţe, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi uzul de armă fără drept.
Ieri, cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
În activități au fost angrenați luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.