La mulți ani sub culorile tricolorului!
Drapelul Național este pentru noi toți, indiferent de locul unde ne aflăm, un simbol al identității naționale. Sub culorile Drapelului Național trăim de fiecare dată momente de emoție, de bucurie sau de tristețe.
Drapelul este legătura dintre trecut, prezent și viitor. El ne amintește de toate sacrificiile care au condus, astăzi, la o țară în care drepturile fundamentale ale omului sunt protejate.
Această zi îi regăsește pe polițiștii nemțeni, în teren, acţionând pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
Pentru a marca acest moment, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, împreună cu Inge Olaru, elevă în clasa a 11-a la Liceul de Arte Victor Brauner, din Piatra Neamț, au pregătit un moment special, dedicat acestei zile importante.
Intonarea Imnului național sub culorile drapelului ne-a făcut să ne simțim mândrii că suntem români.