La Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Judetean Neamț a ajuns prima tranșă de 300 de teste rapide pentru confirmarea infectării cu noul coronavirus
Așa cum de-acum mă cunoașteți, îmi place să tratez lucrurile cu seriozitate, dar, în aceeași măsură, încerc să evit să pic în capcana de a exagera sau de a vedea totul în tonuri sumbre. De când am preluat funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț am încercat ca tot ceea ce ține de partea administrativă să se desfășoare cât mai bine. Este important ca medicii să aibă toate necesare pentru a avea grijă de pacienți, este important să avem medicamente, să avem personal suficient în toate departamentele, să avem alimente, aparatura să fie funcțională. Să nu ne lipsească nimic! Îl am alături și pe medicul Silviu Verzea, care mă ține la curent cu tot ceea ce ține de partea medicală. Da, situația este îngrijorătoare, de aceea facem tot timpul apel la cetățeni să aibă grijă de ei și de ceilalți.
Avem, totuși, și o veste oarecum bună în aceste vremuri. La Unitatea de Primire Urgențe a ajuns prima tranșă de 300 de teste rapide pentru confirmarea infectării cu noul coronavirus. Diferența între testele PCR și acestea țin tocmai de rapiditatea aflării rezultatului, iar asta înseamnă că cei suspecți nu vor mai trebui să aștepte foarte multe ore până să ajungă să primească tratamentul adecvat. Rezultatul la un test rapid vine în circa jumătate de oră, iar dacă este pozitiv, ne permite să mutăm pacientul direct pe secție, nu va mai trebui să stea izolat într-un salon. Cred că acești timpi vor ajuta nu doar ca pacientul să nu stea ”în stres” ore întregi, dar va ajuta echipa medicală să se organizeze foarte rapid pentru a interveni în salvarea de vieți.
Mulțumesc echipei Spitalului Județean de Urgență că este, la propriu, trup și suflet alături de cei aflați în nevoie! Este nevoie de multă tărie, la fel cum este nevoie ca fiecare dintre noi să fim cât mai responsabili!
Să fim bine, ca să auzim în continuare și de vești din ce în ce mai bune!