Laurențiu Leoreanu: Unul dintre obiectivele pe care le urmăresc cu maxim interes vizează eliminarea disconfortului de la trecerea la nivel cu calea ferată, pe E85, la ieșirea spre Iași
Unul dintre obiectivele pe care le urmăresc cu maxim interes vizează eliminarea disconfortului de la trecerea la nivel cu calea ferată, pe E85, la ieșirea spre Iași.
Vorbeam despre soluția reducerii celor trei linii, la o singură linie care să traverseze drumul expres, concomitent cu investiții în reabilitarea zonei, ceea ce ar duce la rezolvarea situației din respectivul punct.
În acest sens, în urma discuțiilor cu reprezentanții Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, vă pot anunța că a fost aprobată Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI), de către Comitetul Tehnico-Economic al CFR S.A., ceea ce este încă un pas major în rezolvarea problemei de la ieșirea spre Iași. Urmează analiza indicatorilor tehnico-economici, căutându-se soluții care să accelereze punerea în practică a investiției.
Vă voi ține la curent cu date despre parcursul acestei investiții și vă asigur că fac tot posibilul ca disconfortul să fie eliminat cît mai rapid!