Leoreanu își pregătește demisia de la Primăria Roman! Uite pe cine susține în locul său la alegerile anticipate!
Primarul de Roman, Laurențiu Leoreanu numără orele până la momentul când va deveni deputat. Edilul candidează din partea PNL Neamț pe poziția a doua la Camera Deputaților, poziție eligibilă sută la sută. Edilul romașcan are și un înlocuitor pentru funcția de primar. ”Coechipierul meu din ultimii ani, viceprimarul Lucian Micu este cel pe care îl văd noul primar al municipiului Roman. Îl susțin fără nici o rezervă. Le transmit un mesaj romașcanilor mei, parafrazându-l pe Arsenie Boca: Eu acum am să plec dar de acolo, de sus, am să vă ajut mai mult”! ”Marea familie romașcană va fi alături de mine așa cum și eu sunt alături de ea. Este o altă etapă iar cei de acolo știu foarte bine zbaterile pe care le-am avut pe linie legislativă. În celălalt mandat, la inițiativa mea am făcut o armonizare a legislației care ținea de Ministerul Economiei, Ministerul Mediului și Ministerul Dezvoltării cu privire la construirea micro-hidrocentralelor. Iar cea de la Roman și din țară s-au construit pe acest amendament al meu. Am reușit să pun, la vemea aceea, 3 miniștri la aceeași masă. Sunt destul de multe probleme cu privire la punerea în practică a legislației iar eu m-am lovit și pe legea educației și pe legea administrației publice. Prin urmare, sunt lucruri de făcut, știm ce trebuie făcut, avem determinare. Pentru Roman, tot ceea ce s-a construit va dăinui iar ceea ce se va construi va avea și ochiul și susținerea mea într-o echipă pe care am format-o și este profesionistă. Încercăm să le explicăm oamenilor că mergem pe un drum pentru a continua ceea ce am început. Sperăm ca echipa PNL să învingă la Neamț echipa PSD”, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu. Sursa newsallert.ro