Dental Alliance

Alegeri 2024

November 21, 2024

Liberalul Adrian Ciobanu este noul subprefect al județului Neamț

0

Guvernul României l-a desemnat pe liberalul Adrian Ciobanu în funcția de subprefect al județului Neamț, funcție în care a fost învestit în această dimineață. 

Alături de subprefectul PNL Iulian Jugan, se va implica în problemele administrației locale și își va pune la dispoziție experiența pentru îndeplinirea îndatoririlor ce îi revin în noua calitate de subprefect.

Evident că este o mare responsabilitate pentru mine și le mulțumesc colegilor și conducerii PNL Neamț, în mod special președintelui George Lazăr, pentru încrederea acordată. Sper să mă ridic la nivelul așteptărilor și mizez pe capacitățile demonstrate de-a lungul timpului, de a lucra în echipă și de a asculta problemele, indiferent din ce sferă provin acestea. Sunt conștient că perioada pe care o parcurgem este una cu multe dificultăți și poate tocmai găsirea soluțiilor pentru a le surmonta reprezintă marea provocare. Sunt un om care știe să înfrunte cu mult calm orice situație dificilă, să o analizez din toate punctele de vedere, astfel ca decizia finală să fie una în favoarea oamenilor care o așteaptă. Nemțenii vor avea în mine un partener de dialog și un om dedicat muncii sale”, a declarat Adrian Ciobanu, la preluarea mandatului de subprefect.

De profesie inginer, Adrian Ciobanu a absolvit un master în Management Public, la ASE București. Este un cunoscător al problematicii administrației publice și a legislației aferente. Și-a demonstrat calitățile profesionale și umane în cei 17 ani în care a lucrat la Registrul Auto Român (R.A.R.), unde a parcurs toate etapele formării, de la expert, evaluator, la șef al Reprezentanței Neamț a R.A.R.  

Prin numirea lui Adrian Ciobanu ca subprefect, echipa PNL la Prefectura județului Neamț se întărește, ca un garant al respectării legii și promovării dialogului la toate nivelurile sale. Conducerea PNL Neamț consideră că echipa Iulian Jugan – Adrian Ciobanu va face performanță pentru județul Neamț.

 

Biroul de Presă PNL Neamț

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.