Lucian Micu: Ieri după-amiază, în zona Piața Mică – Smirodava, am avut o întâlnire cu cetățenii, unde am discutat despre planurile de modernizare a orașului
Ieri după-amiază am fost prezent în zona Piața Mică – Smirodava, unde am dorit să discut cu cetățenii și să aflu ce își doresc ei de la primul gospodar al orașului. În mandatul meu de primar, am decis ca zona dintre bulevardul Republicii – străzile C.A.Rosetti și Mihai Eminescu să fie modernizată în totalitate. Aveam un plan și pentru strada Smirodava, dar chiar dacă actuala conducere a Primăriei a gândit la rândul ei un proiect și l-a anunțat de acum doi ani, încă nu l-a început. Mai este timp, alegerile sunt în vară.
Până la alegeri eu îmi propun să fac ceea ce făceam și în timpul mandatului, să ies în stradă, să discut cu oamenii, iar ideile lor să completeze programul meu politic.
Oricine vrea să discute cu mine trebuie să știe că în mine va găsi întotdeauna un partener la dialog, deschis, onest și devotat.