LUCRĂTORII APASERV, SINGURII EROI
Redam, mai jos, comunicatul de presa remis redactiei de catre senatorul Dan Manoliu:
“Apreciem dorinţa domnului primar interimar, de a informa romaşcanii, din păcate însă, nu am înţeles mare lucru, nici noi, nici cetăţenii, am auzit formulări de tipul “conducerea judeţului judeţean”. Nu ne-a spus nimic concret. Poate că era bine să ne explice conducerea Primăriei Roman:
de ce a amestecat problema avariei cu campania electorală;
cum de nu ştia conducerea primăriei despre existenţa magistralei de apă;
dacă ştia că magistrala există, de ce a permis construirea parcării pe ea?
Am asistat la o bâlbâială a autorităţilor, care nu au ştiut pe unde trece de fapt magistrala de apă, deşi vechiul primar ştia, actualul primar interimar, fost viceprimar, nu mai ştia, deşi au tăiat panglica împreună la această investiţie.
Revenind, poate că ar fi cazul ca domnul primar interimar să vină în faţa romaşcanilor cu proiecte semnate “Lucian Micu”, nu “Laurenţiu Leoreanu”, să lase atacurile. Dacă lipsa unui limbaj elegant şi insinuările dumnealui fac referire la fostul vicepreşedinte al Consiliul Judeţean Neamţ, senatorul Dan Monoliu, îi amintim că atribuţiile acestuia la Consiliul Judeţean au fost altele. Ca vicepreşedinte de Consiliul Judeţean, Dan Manoliu a contribuit la o serie de investiţii importante realizate în Roman. A fost în teren şi a monitorizat racordarea la reţeaua de canalizare a romaşcanilor din cartierul Danubiana, domnul Lucian Micu nu, senatorul nu a mai “pozat” în erou atunci, mai amintim de prima tranşă de bani pentru aparatul de Radiologie la Spital, bani pentru restaurarea Bibliotecii Municipale – lucrări executate în perioada 2014-2016, alţi bani au ajus la Roman pentru Artera Ocolitoare, dar şi pe celebra Ordonanţa 28.
Desfiinţarea dispeceratului şi a permanenţei la compania judeţeană ApaServ ţine de managementul unităţii, fiind hotărâtă de conducerea acesteia, nu de reprezentanţi ai Consiliului Judeţean.
Reparaţiile la magistrala de apă au fost realizate de echipele ApaServ şi le mulţumim pentru asta! Nu există alţi eroi!”
PSD ROMAN
Preşedinte, senator DAN MANOLIU