roman24 | LUNI: Sfântul Andrei, creștinătorul românilor sărbătorită de peste 700.000 de români. OBICEIURI și TRADIȚII

Luni, 30 noiembrie, creștinii ortodocși şi romano-catolici îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus. În România, Sfântul Andrei se bucură de o cinstire deosebită, fiind considerat Apostolul românilor sau creştinătorul poporului român, motiv pentru care numeroase biserici de mir şi mănăstiri l-au luat ca ocrotitor şi îl prăznuiesc în fiecare an. În acestă zi, aproximativ 720.000 de români își serbează onomastica.

S-a născut în Betsaida Galileia, localitate situată pe țărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Israelului de astăzi. Acesta era fratele lui Simon Petru, amândoi au fost pescari, alături de tatal lor. Numele Andrei nu este după cum s-ar putea crede de origine evreiască, ci grecească: Andréas stă în legatură cu andreia, „bărbție, îndrazneală” (de la anér, andrós, „barbat”).

Forma curentă este Andrei (feminin: Andreea), cu diminutivul Andi adeseori Andy. În vechime, limba română a cunoscut și alte forme (Andrii, Andruța, Andries, Andreica etc.), unele dispărute cu timpul, altele păstrate doar ca nume de familie.

Pentru români, numele Apostolului Andrei este legat de lupi. Se spune că acest nume – Apostolul Lupilor – derivă din vechea denumire a dacilor, daoi, (lupi), dar și de la simbolul lor – lupul.

Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun că acest animal a fost alaturi de daci la căderea Sarmizegetusei și că cel care era căpetenia lupilor l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre peștera care i-a fost adăpost.

Sfântul Andrei, înainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Dorința de a-L urma pe Hristos se naște în el, în momentul în care Sfântul Ioan rostește cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29).

Scriptura îl descoperă pe Andrei la înmulțirea pâinilor și a peștilor (Ioan 6, 8-9) și după învierea lui Lazar când, împreună cu Filip, îi spune lui Hristos că niște elini, veniți în Ierusalim cu prilejul sărbătoririi Paștelui Iudaic, doresc să-L vadă (Ioan 12, 20 – 22).

Obiceiuri, superstiții și tradiții

Noaptea Sfântului Andrei este marcată de multe obiceiuri, tradiţii, superstiţii spectaculoase, de sorginte precreştină, vizând protecţia atât a oamenilor, cât şi a locuinţelor şi animalelor lor. În noaptea de Sfântul Andrei, hotarul dintre cele văzute şi cele nevăzute dispare, iar momentul este propice pentru unele practici de prospectare a viitorului.

Se spune despre noaptea zilei 30 noiembrie că atunci, ordinea cosmică este răsturnată și lumea celor vii se întrepătrunde cu lumea spiritelor. Ziua de 30 era denumită ziua Lupului sau Godinetul șchiop și multe din practicile ajunului acestei zile și din ziua respectivă se leagă de lupi.

Dacii venerau Lupul, avându-l ca simbol pe steagul lor de luptă, sărbătorindu-l în ajun și în ziua respectivă. Se spune că dacă în această noapte vitele mugesc, asta înseamnă că vin lupii, pentru a le feri de lupi gospodarii fac o cruce din ceară și o lipesc pe cornul drept al vitelor.

Superstiţiile din bătrâni susţin că, pentru a te proteja împotriva lupilor şi să nu-i aduci în apropierea casei şi gospodăriei, e bine să nu îţi piepteni părul, să nu torci, să nu faci curat în casă şi grajd şi să nu dai gunoiul afară.

Astfel, în noaptea Sfântului Andrei, „umblă strigoii” să fure „mana vacilor”, „minţile oamenilor” şi „rodul livezilor”. Strigoii sunt spirite ale celor morţi, care, din diverse motive, n-au mai ajuns pe tărâmul de dincolo.

În această noapte, aceste spirite devin periculoase, distrugătoare, aducând calamităţi, boli şi nefericire.

În aceste condiţii, usturoiul este folosit pentru apărarea gospodăriei – uşile şi ferestrele casei, grajdurile, coteţele erau unse cu usturoi zdrobit pentru a preveni pătrunderea duhurilor rele sau se atârnau cununi împletite de usturoi.

Tot în noaptea Sfântului Andrei se poate prevedea cât de rodnice vor fi livezile şi ogoarele. Oamenii aduc în casă crenguţe de vişin, le pun în apă şi, dacă înfloresc până la Crăciun, vor avea un an bogat.

Un alt mijloc este semănarea de grâu în mici vase sau folosirea a 12 cepe (pentru cele 12 luni ale anului) lăsate în pod până la Crăciun – cele stricate sunt semn de lună ploioasă, cele încolţite sunt semn de bogăţie.

Fetele care vor să-şi afle ursitul ascund sub pernă busuioc sfinţit, astfel încât chipul acestuia să le apară în vis, apelează la „făcutul cu ulcica”. Ele folosesc un vas nou de lut, cărbuni încinşi şi incantaţii magice, sau, la miezul nopţii, se uită într-un pahar cu apă „neîncepută”, aşezat pe cenuşă, în care lasă să cadă o verighetă sfinţită.

În unele zone ale țării , se crede că ursitul se poate vedea dacă fata se aşază goală între două oglinzi, cu o lumânare în mână.

Prin alte părţi este obiceiul ca fetele de măritat să facă o turtă subţire ca o plăcintă din făină de grâu, foarte sărată denumită Turtuca de Andrei, pe care o mănâncă la culcare. Băiatul pe care-l visează că le aduce apă ca să le astâmpere setea se crede că este viitorul lor soţ.