Mai multe străzi din Roman vor rămâne fără gaz metan pe 21 si 22 august
Compania Delgaz Grid informează că pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale în cele două zile, începând cu ora 08.30, la consumatori din municipiul Roman, după cum urmează:
- Miercuri, 21august – străzile Roman Muşat, Trandafirilor, Bucegi, Decebal, Stejarilor, Panaite Donici, Alexandru cel Bun, Sucedava şi Victor Hugo;
- Joi, 22 august – străzile Gloriei, Păcii, Ion Creangă şi Tudor Vladimirescu.
În fiecare dintre cele două zile, reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16.00.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.