Mai mulți nemțeni au fost trimiși la închisoare pentru trafic de droguri și pentru tentativă de omor
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au pus în aplicare trei mandate de executare a pedepsei închisorii emise de instanțele de judecată. Persoanele în cauză au fost incarcerate la Penitenciarul Bacău.
La data de 5 mai 2021, polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Bicaz au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele unui bărbat de 32 de ani, din Tarcău.
Acesta era condamnat de Tribunalul Neamț la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani și 2 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc şi constituirea unui grup infracţional.
În fapt, în luna noiembrie 2019, a inițiat și constituit un grup infracțional organizat strcutura pe baza relațiilor familiale și de prietenie.
De asemenea, în perioada septembrie– decembrie 2019, a deținut și pus în vânzare, prin intermediul unui alt tânăr, cantitatea de 500 de grame cannabis și 30 de comprimate ecstasy.
Polițiștii l-au condus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.
***
În cursul aceleiași zile, polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Gârcina au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele unui tânăr de 22 de ani, din Pângărați.
Acesta era condamnat de Tribunalul Neamț la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și o lună de închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
În fapt, în perioada 15 noiembrie – 14 decembrie 2019, cel în cauză a deținut fără drept droguri de risc pentru consum propriu.
Totodată, în perioada de referință, a vândut droguri de risc și de mare risc, respectiv cannabis și ecstasy.
Polițiștii l-au condus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.
***
La aceeași dată, polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Urecheni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele unui bărbat de 51 de ani, din Țibucani.
Acesta era condamnat de Tribunalul Neamț la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani și 8 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor.
În fapt, la data de 27 aprilie 2017, pe fondul unui conflict izbucnit spontan și a unor divergențe mai vechi, cel în cauză aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a lovit cu un cuțit în zona abdominală un bărbat de 53 de ani, din Țibucani.
Polițiștii l-au condus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.