MApN: Sumele alocate rezerviștilor militari au fost majorate, iar mai multe obligații și constrângeri au fost eliminate
Ministerul Apărării Naționale (MApN) anunță că Guvernul a aprobat modificarea legii privind Statutul rezerviștilor militari, care va duce la creșterea atractivității serviciului militar în calitate de rezervist prin majorarea nivelului de remunerare şi prin eliminarea unor obligaţii.
Guvernul a adoptat, în şedinţa de vineri, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari, care va asigura creşterea atractivităţii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar prin majorarea nivelului de remunerare şi prin eliminarea unor obligaţii/constrângeri, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN).
În noul proiect de lege, la indemnizaţia de instalare se vor adăuga, în plus faţă de prevederile actuale, gradaţiile şi solda de comandă. De asemenea, cuantumul remuneraţiei acordate în perioada în care rezerviştii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni se va mări la 30% din solda de funcţie, la care se va adăuga solda gradului deţinut, precizează MApN.
Conform sursei citate, o altă modificare importantă este abrogarea din textul iniţial a articolului care prevedea obligativitatea anunţării părăsirii localităţii de domiciliu sau a deplasării în străinătate, respectiv rezilierea contractului pentru plecări în străinătate pe o perioadă mai lungă de 60 de zile. Această prevedere a generat un număr mare de renunţări în rândul candidaţilor recrutaţi, fiind interpretată ca o limitare a dreptului la libera circulaţie. Eliminarea nu afectează responsabilitatea celui în cauză de a respecta prevederile contractului. De asemenea, se elimină obligativitatea restituirii cheltuielilor efectuate pentru recrutare şi selecţie, în situaţia în care cei în cauză nu doresc să semneze angajamentul sau contractul, respectiv cărora le încetează contractul din motive imputabile lor.
În urma punerii în aplicare, la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, a prevederilor Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari, activităţile de recrutare şi selecţie a candidaţilor pentru îndeplinirea serviciului militar în calitate de rezervist voluntar desfăşurate în perioada 2017-2019 nu au asigurat nivelul aşteptat de încadrare a numărului de funcţii prevăzut pentru această categorie de militari, principalul factor constituindu-l caracterul neatractiv ale unor prevederi ale legii, a menţionat MApN.
Dintre acestea, MApN a amintit nivelul remuneraţiei în cuantum de 10% din suma reprezentând solda de funcţie şi solda gradului deţinut în perioada în care nu participă la instruire sau la misiuni, obligativitatea anunţării părăsirii localităţii de domiciliu sau a deplasării în străinătate, respectiv rezilierea contractului pentru plecări în străinătate pe o perioadă mai mare de 60 zile şi obligativitatea restituirii cheltuielilor pentru recrutare şi selecţie de către cetăţenii care, din motive imputabile lor, renunţă la semnarea angajamentului. AGERPRES