Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

MAȘINA SMURD-TIM, FAZA PE INTERPELĂRI

Deși a trecut mai bine de un an de când a început procedura de plimbare a hârtiilor în vederea relocarii mașinii SMURD-TIM la Roman, s-a ajuns în faza în care funcționarii din Ministerul Sănătății continuă să pună ”bețe-n roate” procedurii prin care Spitalul Municipal de Urgență să poată beneficia de ambulanța de terapie intensivă. Înfuriat la culme de modul de tergiversare a problemei, deputatul liberal, Laurențiu Leoreanu, pregătește o nouă interpelare a Ministrului Sănătății, Florian Bodog.

Despre bătaia de joc la adresa unității sanitare romașcane și a două treimi din populația județului care se tratează la Roman, a reamintit la ultima conferință de presă din Spital și managerul Maria Andrici.

Managerul Spitalului, Dr. Maria Andrici, a reamintit modul în care, de mai bine de un an, toate soluțiile legale de înființare a unui punct de lucru, sau a unei a doua linii de gardă, sunt eludate cu bună știință de funcționarii din Ministerul Sănătății.

În toată această perioadă, miniștrii sănătății au venit și au plecat, iar funcționarii de rangul doi și trei continuă să opună rezistență la orice schimbare, sfidând realitățile din teritoriu și refuzând să găsească soluții legale la probleme cu adevărat grave. Ei nu se lasă deloc impresionați de faptul că numai în 2015-2017, prin CPU au trecut aproape 77.000 de pacienți, media lunară depășind 3.000 de pacienți. Ultima tragedie de la Roman, în care pacientei cu piciorul zdrobit și amputat i-ar fi fost alta soarta, dacă ar fi fost transportată la timp la Clinica din Iași și nu ar fi fost plimbată inutil între trei spitale, demonstrează că birocrația și lipsa de interes pentru starea de sănătate a populației este o realitate a sistemului medical românesc, supus unei degradări permanente.