Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

MEDICUL FILIP PANAIT DEMASCĂ JAFUL DIN SISTEMUL SANITAR

0

Apariția Legii vaccinării este în opinia medicului Filip Panait, doctor în medicină, una din legile neconstituționale care deschide condițiile unui veritabil jaf al celui mai mare buget public, acela al sănătății.

De la început, medicul ține să atragă atenția că se numără printre cei care apreciază faptul că vaccinarea este necesară, dar ea trebuie să se facă prin conștientizarea populației și printr-un simplu ordin de ministru. Medicul explică de ce prin legiferare apar și grupurile de interese, care vor spolia bugetul și așa insuficient al sănătății și furat, zi de zi, și prin alte măsuri aberante. Pe de altă parte, dr. Filip Panait susține că va apărea și o problemă cu plata medicilor, care vor fi obligați să presteze acest serviciu gratuit. Consecința acestei legi este aceea că va duce la îmbogățirea unui grup restrâns de importatori, care vor aduce vaccinuri la prețuri exorbitante, ce nu vor putea fi controlate.

Medicul de la Bâra se întreabă retoric de ce nu-și asumă Ministrul Sănătăți legea? Răspunsul e simplu: în condițiile în care ar da acest ordin de ministru s-ar ajunge la răspunderea ministerială, care l-ar duce pe ministru direct la poarta DNA. În condițiile legiferării parlamentare acest mecanism legislativ ar conduce la încasarea unor comisioane grase de către un grup restrâns de parlamentari din Comisia de Sănătate și ar duce la transformarea medicului de familie și al pacientului în cetățeni ”pioni”, de mâna a doua.

Legea este, în opinia medicului, profund anticonstituțională, ținând cont de faptul că ea obligă pacientul să accepte un tratament sau altul, adică unul impus. Și medicul exemplifică cu acceptul, obligatoriu, pe care-l iau chirurgii de la pacienți sau aparținători, în cazul intervențiilor chirurgicale sau al oricărui trament aplicat.Dr.Filip Panait repetă faptul că este adeptul vaccinării, prin convingere și nu a vaccinării impusă prin lege. Ca argument suprem medicul de familie de la Bâra denunță ”afacerea vaccinului HPV” (vaccin împotriva virusului cu transmitere sexuală n.r). Acest virus este unul anticancer de col uterin. Ori încercarea de a-l aplica unor copile de 12 ani a dus la achiziționarea unei cantități uriașe de vaccin, cu termen limită de expirare. Atunci s-a încercat varianta vaccinării copilelor în timpul programului școlar, lucru  categoric respins de personalul didactic, care a refuzat să-și asume o asemenea responsabilitate. În aceste condiții s-au aruncat mii de doze expirate, fără ca cineva să răspundă pentru o asemenea decizie aberantă. Afacerea însă a adus bani  mulți, foarte mulți, în buzunarele ”băieților deștepți” din sistemul sanitar.

Pe de altă parte dr. Filip Panait vorbește despre criza deliberată a vaccinului antirujeolic și a altor vaccinuri, coroborată cu distrugerea deliberată a Institutului ”Cantacuzino” și demască campaniile antivaccinare plătite din banii firmelor multinaționale de distribuție a medicamentelor, care au creat artificial criza. Dr. Filip Panait recunoaște că este o voce singulară în ”corul de interese” care se învârt pe lângă bugetul sănătății, constituit eminamente din contribuțiile private ale românilor, ”naționalizate” de stat și distribuite în funcției de interesele ”băieților deștepți” din sănătate.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/vTTzhoTrFXQ" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Dr. Filip Panait recunoște că ”urlă ca Moise în pustiu” și că nimeni nu-și va asuma responsabilitatea de a declara legea anticonstituțională și de a institui o comisie de anchetă a acestei crize deliberate a vaccinurilor din România. El pune consecințele dramatice ale spolierii sistemului de sănătate pe deciziile guvernamentale proaste, în interesul clasei politice și nu a românilor. Mesajul său publicat pe pagina de socializare a medicului de la Bâra se vrea un semnal de alarmă care ar trebui să fie începutul unei dezbateri publice. Faptul că în doar două zile a adunat peste 1.000 de aprecieri îl face optimist în sensul că a avut mare credibilitate. Ceea ce nu știe însă medicul de la Bâra e faptul că acest mesaj, ca multe alte opinii, exprimate într-un spațiu al libertății de exprimare, cum e această rețea de socializare, se uită la fel de repede cum a fost receptat, pentru că el este rapid înăbușit de alte sute de mesaje, mai mult sau mai puțin importante.

Oficialii de la DSP Neamț îl contrazic însă pe medicul Filip Panait. ”Povestea cu vaccinul HPV este de acum 5 ani. Singurul lucru în care are dreptate medicul respectiv e faptul că nu au fost utilizate nici 1%  din dozele de vaccin primite, restul fiind casate. Asta pentru că nu a forțat nimeni pe nimeni. Problema care  nu s-a înțeles e faptul că acest vaccin se administrează tocmai la grupa de vârstă 10-12 ani, înainte ca tinerele să înceapă viața sexuală. Acum acest vaccin nu se livrează decât pe bază de comadă a medicilor de familie și acum ne vin undeva la 10-12 solicitări pe an”, a precizat dr. Roxana Pipirigeanu, șefa Compartimentului supraveghere și control boli transmisibile din cadrul Direcției Sănătate Publică Neamț.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.