Dental Alliance

October 23, 2024

Misiune salvare persoană căzută în fântână

0

La ora 11:05 pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Ruginoasa pentru salvarea unei persoane căzută într-o fântână din localitatea Cordun. Persoana a căzut în fântână pe timpul unor lucrări de întreținere a acesteia.
La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, un camion cu modul MULTIRISC și o ambulanță SMURD TIM din cadrul Detașamentului Roman și un echipaj cu un alpinist cu o autospecială complexă pentru intervenție din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț.
Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că în fântâna adâncă de 12 m și cu diametru de 80 cm, se află un bărbat, conștient și cooperant. Cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice pompierii au acționat pentru scoaterea bărbatului din mediul ostil în care se afla.
Bărbatul în vârstă de 41 de ani, cu traumatisme la nivelul membrelor inferioare, a fost preluat de echipajul SMURD TIM care ulterior l-a transportat la CPU Roman.

ISU Neamț

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.