Dental Alliance

Alegeri 2024

November 23, 2024

Modificări importante pentru prosumatori: drepturi și facilități. Cum ar putea fi taxate investițiile acestora

0

Modificări esențiale pentru statutul și drepturile prosumatorilor sunt dezbătute de Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale din Senat.

„Prioritatea zero este să ajung astăzi la şedinţa Comisiei de energie, pentru că astăzi dezbatem un proiect legislativ extrem de important privind prosumatorii. Am depus o iniţiativă legislativă înainte să se termine sesiunea parlamentară din vară, care aduce trei modificări, zic eu, esenţiale la statutul şi drepturile prosumatorilor.

Primul punct: acel termen de 24 de luni care este astăzi definit pentru decontarea surplusului de energie electrică să îl reducem la o decontare lunară. Deci, dacă doreşte prosumatorul să facă această decontare a surplusului să poată să o facă lunar.

Al doilea punct sau a 2-a modificare, zic eu, extrem de importantă: în acea condiţie în care un prosumator are acelaşi furnizor de energie electrică şi gaze naturale, din surplusul produs de energie electrică, din valoarea surplusului de energie electrică, să poată să deconteze factura de gaze naturale.

Iar a treia modificare se referă la, am numit-o noi, donarea surplusului de energie electrică la spitale, aşezăminte culturale sau chiar şi membri ai familiei lor. Tot aşa, cu condiţia să aibă acelaşi furnizor de energie electrică. Până la urmă, nu este o donare propriu-zisă, ci este redirecţionarea surplusului de energie electrică produs de prosumatori”, a explicat preşedintele comisiei, Istvan-Lorant Antal.

Proiectul ar putea intra la vot miercuri în Senat

El a subliniat că dezbaterile asupra proiectului au fost amânate pentru această săptămână pentru ca fiecare parte implicată să îşi exprime punctul de vedere, iar miercuri această iniţiativă legislativă ar putea fi votată în Plenul Senatului.

„Am amânat-o pe săptămâna asta pentru ca fiecare parte legată să aibă punctul de vedere – ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei – n. r.), toate asociaţiile reprezentative – şi acele modificări care au fost sau obiecţiile care ne-au fost aduse le-am luat în considerare şi am ajustat amendamentele şi sper că astăzi o să putem să dăm un raport de admitere la această iniţiativă legislativă şi sper că mâine o să putem să o votăm şi în plenul Senatului”, a adăugat Lorant Antal.

La rândul său, preşedintele ANRE, George Sergiu Niculescu, a subliniat că autoritatea are o preocupare continuă în ceea ce priveşte prosumatorii, cărora le trebuie oferită importanţa pe care o capătă, în condiţiile în care aceştia au ajuns la o putere instalată de peste 1 GW.

„Avem o preocupare continuă în ceea ce priveşte noul actor din piaţa de energie, prosumatorul, un subiect care naşte din ce în ce mai multe discuţii. Discuţiile sunt bune, trebuie poziţionat prosumatorul în Sistemul Energetic Naţional în aşa fel încât să-i conferim importanţa pe care o are, o capătă. Vorbim de peste un gigawatt de putere instalată de prosumatori, un fenomen care continuă, un fenomen pe care îl încurajăm să continue.

De aceea, împreună cu operatorii de distribuţie şi cu asociaţiile de profil şi cu comisiile parlamentare, trebuie să avem un dialog deschis pe acest subiect, pentru a vedea cum racordăm aceste noi capacităţi de producţie, distribuţie, în Sistemul Energetic Naţional, pentru că este evident că, oricât de mult ar vrea unii, acest fenomen nu poate fi ignorat”, a precizat Niculescu.

Finanţarea panourilor fotovoltaice să fie condiţionată de instalarea de unităţi de stocare a energiei

Preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Bende Sandor, a reiterat că apariţia prosumatorilor a scos la iveală foarte multe probleme ale reţelelor şi că o posibilitate ar fi ca finanţarea panourilor fotovoltaice să fie condiţionată de instalarea de unităţi de stocare a energiei.

„În ceea ce priveşte prosumatorii, au fost foarte multe dezbateri şi eu mă bucur că cetăţenii români au avut aşa o dorinţă imensă de a investi în calitatea de prosumator, în calitatea de producător de energie electrică şi consumator, pentru că acest lucru a scos la iveală foarte, foarte multe probleme tehnice din punct de vedere al reţelelor.

Şi a ajuns chiar să existe o problemă. Pe termen scurt ce se poate face în acest domeniu? Eu am mai spus de foarte multe ori: termenele scurte în investiţiile în domeniul energiei sunt undeva de la 10 ani încolo. Asta înseamnă scurt şi asta înseamnă ceva rapid. Sunt foarte scumpe, foarte costisitoare şi procedeele sunt extrem de greoaie. (…)

Şi o posibilitate ar fi, şi ar fi de gândit şi pentru Guvernul României, ca atunci când finanţează panourile fotovoltaice, sistemele de producere a energiei fotovoltaice, să finanţeze condiţionat cu unităţi de stocare cu baterii de stocare. Asta, pe termen scurt, ar rezolva câteva probleme”, a afirmat Bende Sandor.

Taxarea investițiilor prosumatorilor de către ANRE

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va putea să mai diminueze sau să taxeze în plus investiţiile prosumatorilor, dacă aceştia ajung la o capacitate de producţie de peste 8% din puterea totală instalată a României, a declarat, marţi, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Bende Sandor.

„Vreau să vă spun că şi Uniunea Europeană şi legislaţia actualmente în vigoare spun că aceste facilităţi (pentru prosumatori – n. r.) se pot da şi se vor da atâta timp cât nu afectează reţelele. ANRE, în urma unui studiu, la sesizări, va putea să să mai oprească din aceste investiţii şi trebuie să spunem cetăţenilor, trebuie să ştie: în momentul în care prosumatorii ajung la o capacitate de producţie de peste 8% din puterea totală instalată a României, ceea ce este considerat astăzi undeva la 18 GW, 18.000 de MW, atunci poate să mai diminueze sau să taxeze în plus aceste investiţii. Asta ar trebui să fie în jurul, deci 8% din 18.000, undeva la 1.400 – 1.500 – 1.600 MW”, a spus Bende Sandor, la conferinţa „Investim şi acţionăm responsabil în energie”, organizată de InvestEnergy.

Acesta a subliniat că ne apropiem de această ţintă, fiind depăşit nivelul de 1.000 MW putere instalată de prosumatori.

„Ne apropiem vertiginos. Am depăşit 1.000 MW puterea instalată şi problemele în reţelele de distribuţie au început să apară. Este posibil că cineva va comanda un studiu să vedem dacă rezistă. În primul şi primul rând, avem nevoie şi de producţie, avem nevoie şi de o tranziţie spre energia verde.

Avem nevoie şi de un preţ pe care românii, cetăţenii români şi firmele din România să le poată plăti şi să rămână competitive pe piaţă, dar avem nevoie şi de siguranţă în ceea ce înseamnă furnizarea, distribuţia energiei electrice. Şi aici nu ne putem juca”, a subliniat Bende Sandor.

sursă: Agerpres

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.