Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Moldoveni identificați cu documente false în Neamț. O persoană a fost escortată în afara granițelor

0

La data de 13 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Crăcăoani, împreună cu cei ai Biroului de Imigrări Neamț au acționat, pe raza localității Crăcăoani, pe linia verificării documentelor de identitate și depistarea persoanelor cu drept de ședere ilegal. Cu această ocazie au fost identificate trei persoane, cu vârste cuprinse între 30 și 36 de ani, din Republica Moldova, ce au prezentat documente de identitate emise de autoritățile române, documente susceptibile a fi false.

Cele trei persoane identificate au fost conduse la sediul Poliției orașului Târgu-Neamț, în vederea continuării verificărilor. Totodată, polițiștii de imigrări au dispus pe numele unei femei, de 35 de ani, măsura escortării în Republica Moldova, față de celelalte două persoane urmând a fi dispuse măsuri, privind șederea pe teritoriul României. În cauză, a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări, cu privire la săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.