Mugur Cozmanciuc: Lucrările la DN15 – de pe Valea Muntelui vor fi finalizate în cel mai scurt timp
Așa cum am anunțat luni: lucrările la DN 15 – de pe Valea Muntelui vor fi finalizate în perioada imediat următoare. Miercuri, 8 iulie, s-a semnat acordul care prevede finalizarea lucrărilor de modernizare. Documentul a fost semnat de C.N.A.I.R, Direcția Regională de Drumuri și Poduri – D.R.D.P Iași și firma care și-a asumat lucrările.
Astfel că, Beneficiarul și Antreprenorul, de comun acord, au stabilit că în termen de 5 zile se va întruni o comisie, din care vor face parte reprezentanți ai ambelor părți, pentru a stabili lucrările ce urmează să fie efectuate. După care se va emite Ordinul de reluare a execuției lucrărilor.
Antreprenorul va demara execuția lucrărilor conform termenelor ce vor fi stabilite prin Procesul Verbal al Comisiei. Ordinul urmează să fie emis de către C.N.A.I.R și Direcția Regională de Drumuri și Poduri – D.R.D.P Iași.
Antreprenorul se obligă să demareze executarea lucrărilor rămase de executat, conform termenelor stabilite prin Procesul Verbal și va depune toate eforturile pentru finalizare în termen de 14 zile, de la data emiterii de către Beneficiar al Ordinului de reluare a execuției lucrărilor.
Vreau să le mulțumesc colegilor din Guvern, în mod special ministrului Transporturilor Lucian Bode și restului echipei, care au înțeles cât de important este acest proiect de infrastructură rutieră pentru județul Neamț și au acționat, în limita legii și corectitudinii, pentru ca lucrările să fie finalizate în cel mai scurt timp.
Totodată, vreau să atrag atenția că ar fi bine ca acest proiect să nu fie politizat, pentru că există mulți ”politicieni” locali care nu au căderea morală să își permită așa ceva.
DN15 este un proiect vital pentru zona Valea Muntelui, pentru nemțenii care locuiesc acolo. Prin finalizarea acestui proiect important de infrastructură rutieră se deschid noi ferestre de oportunitate pentru dezvoltarea acestei zone binecuvântate. Sunt convins că până la 1 septembrie DN 15 să fie finalizat.
Județul Neamț și zona Moldovei rămân în continuare în atenția Guvernului PNL, care va aloca resursele necesare pentru dezvoltare și reclădire.