Municipiul Roman, premiat pentru „Excelenţă în regenerarea urbană a spaţiilor publice”
Municipiul Roman a obţinut, în cadrul Galei Asociaţiei Municipiilor din România (AMR) – ediția 2021, premiul pentru „Excelenţă în regenerarea urbană a spaţiilor publice”.
Aceasta este încă o dovadă a faptului că acţiunile noastre pentru transformarea oraşului într-unul modern, deschis şi primitor sunt apreciate şi la nivel naţional.
Ideea de oraş funcțional, oraș verde, un oraş sănătos, apare centrală în viziunea noastră. Din fonduri proprii sau europene, municipiul Roman a investit în proiecte de regenerare urbană. Parcul Jora și Parcul Zăvoi sunt două proiecte implementate cu fonduri europene și care au dus la reamenajarea unor hectare de teren și transformarea lor în parcuri, cu facilități pentru copii, dar și utilități. Primăria municipiului Roman a implementat proiectul de amenajare peisagistică și de realizare de parcări în zona Bulevardului Republicii, pe o suprafață de aproape 30 de hectare și care a presupus desființarea construcțiilor ilegale de pe domeniul public, precum și a garajelor, astfel încât zona a fost amenajată cu spații verzi și parcări ecologice.
O altă preocupare a administrației publice locale a fost reprezentată de reabilitarea termică a blocurilor de locuințe, cu fonduri europene, ceea ce va conduce la îmbunătățirea condițiilor de trai pentru câteva sute de familii.
Toate acestea şi multe altele ne-au adus în topul oraşelor la capitolul regerenarea urbană a spaţiilor publice.
Consider că este un premiu meritat, pentru care s-a muncit foarte mult, drept pentru care îl dedic echipei de specialişti din cadrul Primăriei Roman și cetăţenilor municipiului.
„Gala AMR”, organizată sub patronajul Preşedintelui României, pune în evidență, în fiecare an, excelența în diverse domenii din administrația publică locală, contribuind la stimularea performanței și la schimbul de bune practici într-o serie de domenii de importanță deosebită pentru comunitate.
Premiile au fost acordate pe baza jurizării realizate de reprezentanți ai mediului academic și din sectorul non-guvernamental.
Spre deosebire de alți ani, Gala AMR 2021 nu s-a organizat în format fizic, din cauza situației epidemiologice la nivel național și a condițiilor din București privind evoluția pandemiei de COVID-19.