Nașterea Maicii Domnului: Semnificația numelui, TRADIȚII de Sfântă Maria Mică
Sfânta Maria Mică este sărbătorită de creștini pe data de 8 septembrie a fiecărui an. În această zi de sărbătoare, peste 1,8 milioane de femei și 400.000 de bărbați își sărbătoresc ziua numelui.
Sărbătoarea este cunoscută, în credința populară ca fiind „Hotarul astronomic dintre vară și toamnă”, iar de acesta sunt legate unele superstiţii și tradiții, majoritatea dintre cei care poartă numele Maria sau Marian ori derivate au ocazia să primească flori şi cadouri de la cei dragi.
Pentru a veni în ajutorul celor care doresc să le transmită mesaje, urări și felicitări prietenilor şi colegilor care sărbătoresc onomastica pe 8 septembrie, vă reamintim care sunt derivatele numelor aflate în centrul atenţiei de această dată.
Maria este un nume popular în majoritatea culturilor. Semnificaţia, etimologia şi originea numelui Maria au dat însă naştere unor controverse şi diverse interpretări.
Originea ebraică a numelui Maria
Originea ebraică a numelui Maria înseamnă mare de amărăciune, dar mai este întâlnită şi semnificaţia de “nesupunere, (spirit de) revoltă” ori “copil dorit” (asociată cu năzuinţa Sfinţilor Ana şi Ioachim, părinţii Mariei, de a avea un copil, lucru împlinit de Dumnezeu când ajunseseră la o vârstă înaintată) sau „Doamna Noastră” / „iubita doamna” (veneraţia creştină pentru Fecioara Maria).
Se mai presupune că numele de Maria ar putea avea o origine egipteană, cu semnificaţia de „iubit/ă” ori „dragoste”.
De asemenea, Maria ar putea proveni din latinescul „stella maris”, adică „stea a mării” sau „stea de mare”.
Pe lângă cele mai întâlnite nume, ca Maria, Mariana, Marinela, Marian sau Marin, mai puteţi să le spuneţi „La mulţi ani” celor care se numesc Mara, Mia, Mimi, Mioara, Marilena, Marina, Maricica sau Marinel, Marius.
Vă reamintim şi câteva tradiţii legate de momentul Naşterii Maicii Domnului.
Hotarul astronomic dintre vara şi toamnă
În credinţa populară, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului reprezintă hotarul astronomic dintre vara şi toamnă, momentul în care se dă startul lucrurilor agricole de toamnă şi momentul în care noul anotimp începe să îşi intre în drepturi.
În această zi, bărbaţii nu meşteresc şi nu fac treaba în gospodărie, iar femeile nu cos şi nu spală rufe.
Se spune că rugăciunile adresate Maicii Domnului în această sfântă zi de sărbătoare de către cele care îşi doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând.
Este ziua în care unele păsări îşi pregătesc călătoria spre ţările calde
Este ziua în care unele păsări îşi pregătesc călătoria spre ţările calde, iar gazele şi reptilele se retrag în pământ. Plantele nu mai sunt bune de leac şi îşi pierd puterile tămăduitoare. Vremea începe să se strice, devenind capricioasă şi mai răcoroasă. Începe culesul viilor, al unor fructe şi plante medicinale, bătutul nucilor, recoltarea ogoarelor, semănatul cerealelor de toamnă.
Cei care mănâncă gătit la foc în aceste zile pot atrage asupra lor boli care îi pocesc.
Se aprinde candela în dreptul icoanei Maicii Domnului şi se lasă să ardă pe tot parcursul sărbătorii.
Potrivit tradiţiei, în ziua de Sfânta Maria Mică se fac pelerinaje la mănăstiri şi se duc la biserică fructe, pâine şi lumânări, pentru a fi sfinţite. Credincioşii merg de dimineaţa la biserică, pentru a asculta slujba şi pentru a se închina la icoana Maicii Domnului.