Neamț: A dat foc parchetului și canapelei din apartament. Vecinii din imobilul cu patru etaje s-au autoevacuat
Prin apel la 112, in jurul orei 18:05, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la un apartament situat pe stada Mărăței din municipiul Piatra-Neamț. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț cu două autospeciale de stingere, o autospecială complexă pentru intervenție și o ambulanță SMURD.
Incendiul se manifesta în interiorul unei garsoniere, la o canapea și la nivelul parchetului din cameră, cu degajare mare de fum.
Locatarii din blocul cu patru etaje, în care s-a produs incendiul, s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor.
Pompierii au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului și pentru evacuarea fumului cu ajutorul echipamentelor specifice.
Acțiunea intenționată a fost stabilită ca fiind cauza probabilă de producere a acestui incendiu.
Din fericire nu au fost victime.