Dental Alliance

Alegeri 2024

November 24, 2024

Ninsori abundente în jumătatea nordică a Moldovei. Cum se circulă pe drumurile naționale

0

Ninge abundent, în acest moment, în județele Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău și Vrancea (zona de munte), celelalte județe ale Moldovei fiind caracterizate de cer acoperit, vânt și ploi.
Traficul se desfășoară normal, fără blocaje cauzate de starea vremii. Carosabilul este majoritar umed, cu sectoare de zăpadă frământată în strat de 1-2 cm, în județele Suceava (DN 17, DN 17A, DN 18) și Bacău (DN 11).
Pe timpul nopții, la nivelul DRDP Iași s-a acționat cu 99 autoutilaje și s-au răspândit 329,2 tone material antiderapant.
În continuare, meteorologii mențin atenționarea Cod Galben de precipitații în majoritatea zonelor țării, cu depuneri consistente de zăpadă în jumătatea nordică a Moldovei, în vreme ce zona de munte a județului Vrancea este sub atenționare Cod Portocaliu de ninsori abundente și viscol.
Recomandarea DRDP Iași pentru conducătorii auto este de a circula cu prudență, cu echiparea corespunzătoare a autovehiculelor și cu informarea prealabilă cu privire la sectoarele de drum tranzitate.
Informații privind starea drumurilor naționale din zona Moldovei:
Dispecerat DRDP Iași – tel. 0232/213168
Dispecerat CNAIR:
021.9360
021.264.33.33
021.264.33.34
TELVERDE – 0800.809.360
dispecerat@andnet.ro

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.