Noi restricții pentru locuitorii comunelor Secuieni, Trifești, Dulcești, Ruginoasa
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ
Având în vedere:
– prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
– prevederile Hotărârii Guvernului nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID 19, cu modificările și completările ulterioare;
– dispozițiile Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 60/2020;
– informarea Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ privind situaţia epidemiologică la nivelul judeţului Neamţ;
În temeiul prevederilor art. 22, lit. b) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. (1) Se interzice organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte în comunele Dulcești (6,66), Ceahlău (5,86), Secuieni (4,79), Dumbrava Roșie (3,86), Ruginoasa (3,85) și Trifești (3,38), unde se constată că incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 locuitori.
(2) Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, din comunele Dulcești (6,66), Ceahlău (5,86), Secuieni (4,79), Dumbrava Roșie (3,86), Ruginoasa (3,85) și Trifești (3,38), unde se constată că incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 locuitori.
(3) Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc în comunele Dulcești (6,66), Ceahlău (5,86), Secuieni (4,79), Dumbrava Roșie (3,86), Ruginoasa (3,85) și Trifești (3,38), unde se constată că incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 locuitori. Este permisă funcționarea operatorilor economici din domeniul jocurilor de noroc, din aceste localități, care comercializează bilete de tip LOTO, pariuri și lozuri, doar pentru activitatea de vânzare a acestora, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.
(4) Este permisă activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, din aceste localități, doar pentru persoanele cazate în cadrul unităţilor respective.
(5) Este permisă activitatea operatorilor economici, din aceste localități, care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în exteriorul clădirilor (terase care sunt considerate construcţii deschise, conform prevederilor HG nr. 293/2021).
(6) În situaţia în care operatorii economici de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se află într-una din situaţiile menţionate în prezentul articol, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective (de tip take away).
Art. 2. (1) Organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în orașele Târgu Neamț (1,87), Bicaz (1,70) și comunele Valea Ursului, Drăgănești (2,57), Icușești (2,47), Zănești (2,34), Dobreni (2,12), Grințieș (2,11), Poienari (1,90), Tupilați (1,88), Girov (1,77), unde se constată că incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
(2) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00 – 22.00, în orașele Târgu Neamț (1,87), Bicaz (1,70) și comunele Valea Ursului, Drăgănești (2,57), Icușești (2,47), Zănești (2,34), Dobreni (2,12), Grințieș (2,11), Poienari (1,90), Tupilați (1,88), Girov (1,77), unde se constată că incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
(3) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în orașele Târgu Neamț (1,87), Bicaz (1,70) și comunele Valea Ursului, Drăgănești (2,57), Icușești (2,47), Zănești (2,34), Dobreni (2,12), Grințieș (2,11), Poienari (1,90), Tupilați (1,88), Girov (1,77), unde se constată că incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
Art. 3. (1) Organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în localităţile din judeţul Neamţ în care nu au fost dispuse măsuri de suspendare prin prezenta hotărâre sau hotărârile precedente.
(2) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00 – 22.00, în localităţile din judeţul Neamţ în care nu au fost dispuse măsuri de suspendare prin prezenta hotărâre sau hotărârile precedente.
(3) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în localităţile din judeţul Neamţ în care nu au fost dispuse măsuri de suspendare prin prezenta hotărâre sau hotărârile precedente.
Art. 4. (1) Măsurile prevăzute la art. 1 şi art. 2 intră în vigoare începând cu data de 10 aprilie 2021, ora 08.00, pentru o perioadă de 14 zile.
(2) Se menţin măsurile stabilite în precedentele hotărâri ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, urmând a fi analizate la expirarea perioadei de 14 zile, în funcţie de incidenţa cumulată a cazurilor.
Art. 5. (1) Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ va asigura comunicarea prezentei hotărâri membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi unităţilor administrativ-teritoriale nominalizate.
(2) Autorităţile administraţiei publice locale din judeţul Neamţ vor aduce la cunoştinţă publică prevederile prezentei hotărâri, prin afişarea acesteia pe raza unităţilor administrativ teritoriale.
PREŞEDINTE,
PREFECT
George LAZĂR