NOU DIRECTOR DE ÎNGRIJIRI MEDICALE LA ROMAN
Echipa de conducere a Spitalului Municipal de Urgențe Roman a fost completată, prin preluarea prerogativelor de director îngrijiri medicale de către Lidia Ostahie, care a lucrat până acum la Secția Psihiatrie și Centrul de Sănătate Mintală a unității sanitare romașcane. Schimbarea în echipa de conducere a Spitalului a fost determinată de faptul că, pentru această funcție, legislația în vigoare impune ca postul să fie ocupat de un cadru medical cu studii superioare de scurtă durată, pe care fostul director de îngrijiri, Elena Chirilă, nu le avea. Noul director de îngrijiri medicale a lucrat timp de 22 de ani la Centrul de Sănătate Mintală a Spitalului și este absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității Brașov, specialitatea Asistență Medicală.
Managerul Spitalului speră în rapida integrare în echipa de conducere a noului director de îngrijiri medicale, în vederea realizării indicatorilor de calitate și de utilizare a seviciilor medicale. Vizibil emoționată în fața camerelor de luat vederi, noul director de îngrijiri a vorbit despre principalele obiective pe care trebuie să le atingă în noua calitate pe care o va avea în conducerea Spitalului.
La întrebările jurnaliștilor dacă după perioada de interimat, de trei luni, se va înscrie la concurs pentru ocuparea funcției de director de îngrijiri medicale, Lidia Ostahie a declarat că are în vedere participarea la un asemenea examen, de care nu a fost interesată până în prezent. Reamintim faptul că funcția de director îngrijiri medicale a fost ocupată până acum, timp de două mandate, de asistenta Elena Chirilă, care are doar studii post-liceale de specialitate. Aceasta a susținut examen de ocupare a postului, l-a promovat, dar atunci când a trebuit să încheie contractul cu mangerul, Ministerul Sînătății a comunicat conducerii Spitalului că, în conformitate cu noile acte normative, postul de director îngrijiri medicale nu poate fi deținut decât de către un absolvent al Facultății de Medicină. În Spitalul din Roman există doar 10 asemenea asistenți medicali. După trei luni Lidia Ostahie va trebui să dea concurs de ocupare definitivă a postului pentru un mandat de trei ani.