Noua listă a statelor cu risc epidemiologic ridicat a intrat în vigoare. Ce trebuie să facă românii care se întorc din Grecia
De duminică 18 iulie 2021, noua listă a statelor cu risc epidemiologic ridicat a intrat în vigoare. Sunt mai multe state preferate de români pentru concedii care au intrat în zona roșie sau galbenă și pentru care se aplică măsuri de carantină, în anumite condiții, la intrarea în țară.
Grecia, în zona galbenă
Grecia a intrat pe lista galbenă, iar Spania, Portugalia și Olanda au intrat în zona roșie din timpul nopții de sâmbătă spre duminică.
Digi24 a anunțat că sâmbătă la vama Makaza, la ieșirea din Grecia spre Bulgaria, sute de români așteaptă de mai bine de două ore să treacă granița pentru a se întoarce în țară.
Mulți dintre ei și-au scurtat sejurul pentru că, începând din această noapte, Grecia intră în zona galbenă, iar cei care se întorc de acolo trebuie să intre în carantină.
Grecia, una dintre destinațiile de vacanță preferate de români, a intrat în zona galbenă, din cauza creșterii numărului de cazuri COVID-19.
Sunt scutiți de carantină cei care au dovada vaccinării împotriva COVID-19, cei care au trecut prin boală sau cei care au un test negativ.
Românii care au plecat în vacanță în Grecia în ultimele zile au făcut acest lucru cât țara era în scenariul verde, iar la întoarcere nu exista nicio restricție pentru ei.
În aceste condiții, mulți dintre ei au preferat să-și scurteze vacanța și să intre pe teritoriul României înainte de miezul nopții, cât nu aveau nicio restricție.
Condiții de intrare în România pentru cei care vin din state aflate în zona galbenă sau zona roșie
- La sosirea din statele aflate în zona roşie, sunt scutite de carantină doar persoanele vaccinate împotriva COVID-19, restul trebuie să intre în carantină.
- La sosirea din statele aflate în zona galbenă sunt scutite de carantină, pe lângă persoanele vaccinate, și cele care prezintă un test PCR negativ, făcut cu cel mult 72 de ore înainte sau dovada trecerii prin boală.