Noul manager al Spitalului Județean Neamț: „ Fiecare din noi vom fi contaminați”
Noul manager al Spitalului Județean Neamț, Daniela Marcoci, a declarat, astăzi, că fiecare persoană va fi, la un moment dat, contaminată, acesta fiind mersul firesc al pandemiei de coronavirus.
„Le transmis colegilor mei din spital că trebuie să fim o echipă. Dacă nu vom fi o echipă, pierdem lupta cu COVID-ul.
Nemțenilor le transmit să înțeleagă că este greu dar foarte important să stai în autoizolare pentru că un alt lucru pe care l-am învățat de la Suceava este faptul că nu înțelegem că autoizolarea înseamnă să stai singur, fără să intri în contact cu alte persoane.
Știm foarte bine că suntem în contaminare comunitară și acesta este unul din cele mai simple mijloace prin care fiecare dintre noi ne îmbolnăvim
De asemeni vreau să fim pozitivi și să înțeleagă toată lumea că cel puțin la un moment fiecare din noi vom fi contaminați, vom trece printr-o formă de boală sau vom fi asimptomatici, pentru că ăsta este mersul firesc al pandemiei de coronavirus, astfel încât să căpătăm imunitate și să reușim să trecem cu bine peste boală.” – a declarat Daniela Marcoci.