O persoană informată este o persoană protejată împotriva traficului de persoane
În data de 17 Februarie 2021 în cadrul Centrului de sprijin și asistență de specialitate pentru copii, tinerii beneficiari, copii cu vârsta cuprinsă între 06-18 ani, au fost vizitați de reprezentanți ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău, în scopul cunoașterii și conștientizării fenomenului traficului de persoane și prevenirea faptelor antisociale de către beneficiari. Prin metode de educație non-formală, tinerii au primit informații despre legislația în domeniul prevenirii și combaterii traficului de persoane, a criminalității organizate, a protecției victimelor infracțiunilor, despre etapele traficului de persoane, profilul traficantului, profilul victimei, care sunt situațiile de risc și cum pot fi acestea evitate, precum și numărul de telefon la care se poate apela în situații de risc în cazul traficului de persoane – TELVERDE – 0800.800.678
Activitatea a fost interactivă, iar copiii au fost încântați și receptivi, primind materiale de informare pentru evitarea situațiilor de risc în cazul infracțiunilor ce privesc traficul de persoane.
Acțiunea s-a derulat în cadrul unui parteneriat încheiat între Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău și Municipiul Piatra Neamț, prin Direcția de Asistență Socială, ce urmărește o colaborare interinstituțională strânsă, în vederea creșterii gradului de protecție a tinerilor, a imprimării unui comportament civilizat, bazat pe respectul față de lege și educație.
Acest parteneriat face parte din proiectul “Servicii socio-educaționale de prevenire a abandonului familial pentru copii noștri”, cod SMIS 129792, proiect ce beneficiază de o finanțare din fonduri nerambursabile din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 4 – Incluziunea socială și combaterea sărăciei, și urmărește creșterea accesului la servicii integrate comunitare, accesibile, durabile și de înaltă calitate, pentru 210 copii aflați în risc de separare familială și abandon școlar, care cuprind servicii sociale de interes general, asistență medicală primară și educaționale.