O victimă și trei autoturisme implicate într-un accident în Roman
La data de 27 iunie a.c., în jurul orei 10:40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman, au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Ștefan cel Mare, în municipiul Roman.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 43 de ani din Roman, conducea un autoturism, pe strada Ștefan cel Mare, către localitatea Traian, la efectuarea unei manevre de schimbare a direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Galați, care circula pe prima bandă.
Primul autoturism a fost proiectat într-un alt autoturism care era staționat.
În urma evenimentului rutier a rezultat avarierea celor trei vehicule și rănirea conducătorului auto în vârstă de 43 de ani.
Conducătorii auto a fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.