Oficial: Serbările de sfârșit de an în curtea școlii, interzise
Ministerul Educației și Cercetării a transmis, pentru G4Media.ro un punct de vedere în care arată că organizarea serbărilor tradiționale de sfârșit de an cu participarea elevilor, cadrelor didactice și părinților este interzisă.
Iată răspunsul complet al Ministerului:
”În România, la ora actuală, este instituită, pentru o perioadă de 30 de zile, starea de alertă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/15 mai 2020, urmare a evoluției situației epidemiologice naționale și internaționale, determinată de răspândirea noului coronavirus/SARS-CoV-2.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 55/15 mai 2020, revenirea în unitățile de învățământ vizează doar elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, anii terminali din școala profesională și școala postliceală, în condiții de siguranță, întrucât, începând cu data de 2 iunie, pentru o perioadă de două săptămâni, se derulează doar activități de pregătire și consiliere pentru examenele naționale, în contextul respectării unor măsuri stricte de prevenire/protecție.”
În aceste condiții, singura variantă de organizare a festivităților, la care au apelat deja unele școli din țară, sunt platformele online precum Zoom.