Ora de iarnă 2016. Când se schimbă ora și cum trebuie să ne potrivim ceasurile Ora de iarnă 2016. Când se schimbă ora în luna octombrie
Ești curios să afli când se schimbă ora de iarnă în 2016 și cum trebuie să ne potrivim ceasurile? Duminică, 30 octombrie 2016, va fi cea mai lungă zi din an, cu 25 de ore. Ora de iarnă este ora oficială a oricărui stat de pe glob, ora de vară fiind cea vinovată pentru “dereglarea” ceasurilor, e drept, pentru un scop nobil: folosirea din plin, cât mai mult timp posibil, a luminii Soarelui. Astfel se economisește energia electrică necesară pentru iluminatul public și privat prin folosirea eficientă a luminii Soarelui pentru activitățile curente. Atfel spus, când trecem la ora de iarnă revenim, practic, la ora oficială. Trecerea la ora de iarna 2016 se face în noaptea dintre 29 octombrie și 30 octombrie 2016 (ultima duminică din luna octombrie), schimbarea orei făcându-se astfel încât ora 4:00 a dimineţii de 30 octombrie 2016 devine ora 3:00. Ziua de 30 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă zi a anului 2016. Trecerea la ora Europei Orientale, ora oficială de iarnă, nu va modifica mersul trenurilor în vigoare până la 30 octombrie. În fiecare primavară, mai precis în ultima noapte de sâmbătă spre duminică a lunii martie, trecem la ora de vară. În acest fel, se folosește lumina naturală pentru o perioadă ceva mai lungă de timp, pe parcursul unei zile. În schimb, odată cu instalarea toamnei, în ultima noapte de sâmbătă spre duminică a lunii octombrie, se revine la ora normală. În țara noastră, acest sistem a fost instaurat în 1932. Pe atunci, ora se schimba în prima duminică a lunii aprilie, respectiv în prima duminică a lunii octombrie. Această practică a rămas valabilă până în 1943, când legea trecerii la ora de vară nu a fost în vigoare. De abia după 36 de ani, în 1979, s-a revenit la acest procedeu. Conform Convenției fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ același minut și aceeași secundă. Diferențele dintre ore sunt date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus. Însă numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich, din Marea Britanie, în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 și a Europei Orientale – ora fusului 2.