Pagubele secetei pedologice, identificate prin ordin de prefect
Problemele din domeniul agricol, apărute ca urmare a secetei îndelungate, vor fi identificate în județul Neamț în baza unui ordin emis de către prefectul Vasile-Adrian Niță.
Monitorizarea situației din teren va începe cu data de 11 iulie și va fi realizată de către comisii special constituite, formate din reprezentanți ai Direcției Agricole și Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, alături de care vor lucra angajați ai primăriilor unităților administrative-teritoriale pe raza cărora se vor localiza pagubele. Membrii comisiilor vor întocmi procese verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole.
„Am constituit, prin Ordin de prefect, Comisia de constatare a pagubelor la culturile agricole generate de seceta pedologică. Se va lucra în strânsă legătură cu Direcția pentru Agricultură şi APIA, precum şi cu reprezentanții UAT-urilor, astfel încât să avem o imagine cât mai clară asupra situației din teren.
Sunt în măsură să anunț și noile termene pentru depunerea înștiințărilor scrise pentru primirea de sprijin de către agricultori: 1 august 2022 – pentru culturi agricole de toamnă și 15 noiembrie, pentru celelalte tipuri de culturi agricole“, a declarat Vasile-Adrian Niță, prefectul județului Neamț.
Deplasarea specialiștilor în teren se va realiza în baza Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase, având ca efect producerea secetei pedologice.