Paște 2022: Obiceiuri care trebuie ținute în Vinerea Mare. Până la ce oră se ține post negru
Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi din Postul Paștelui și are o mare semnificație religioasă deoarece astăzi a avut loc moartea lui Hristos care a murit pe cruce pentru păcatele noastre.
Această zi este numită și Vinerea Seacă pentru că astăzi se ține post negru. Cei care reușesc să țină post negru azi și beau doar apă se crede că vor fi protejați de boli și vor beneficia de protecție divină.
Cât se ține post negru
Postul pentru Vinerea Mare începe la ora 18.00 în ziua anterioară, cei care postesc au voie să mănânce după miezul nopții de vineri.
Pentru cei care nu pot ține post negru, din diverse motive, există momente când acesta se poate încheia:
- la ora 15:00, atunci când Iisus Hristos și-a încredințat sufletul Tatălui
- la ora 18:00, când a fost dat jos de pe Cruce şi îngropat
- la ora 21, când a fost aşezat piatra pe mormânt.
Ce simbolizează trecerea pe sub masă
Un alt obicei ce trebuie respectat de către credincioși în Vinerea Mare este trecerea pe sub masă.
După amiază se merge la biserică cu flori și se trece de trei ori pe sub masa pe care se află Sfântul Epitaf ținând o lumânare aprinsă în mână. Sfântul Epitaf simbolizează mormântul lui Iisus Hristos.
Astfel, simbolic, credincioșii care trec pe sub masă intră alături de Iisus în mormântul lui, ca mai apoi să învie, la rândul lor, alături de El, la ieșirea de sub masă.
În plus, există credința conform căreia cine se spovedește şi se împărtășește astăzi nu trebuie să o mai facă tot anul.
De ce trebuie să te scufunzi în apă rece în Vinerea Mare
O datină din bătrâni în Vinerea Mare este și cea a scăldatului. Se spune că cel care se va scufunda în apă rece de trei ori va fi sănătos pe tot parcursul anului. Mulţi se scaldă în Vinerea Mare pentru a scăpa de boli grele, răceli sau alte probleme de sănătate.
Superstiții de Vinerea Mare
- Astăzi nu se coc cozonaci și nu se prepară mâncare pentru Paște. Se spune că cei care o vor face vor arde mâinile Maicii Domnului
- Dacă plouă în Vinerea Mare se spune că anul va fi roditor. Dacă nu plouă s-ar putea să fie secetă.
- Nu se fac treburi casnice pentru a nu o supăra pe Sfânta Vineri.
- Credincioșii tămâiază casa, înconjurând-o de trei ori în zorii zilei, pentru ca spiritele necurate și dăunătorii să se țină departe de ea
- În Vinerea Mare, odată cu moartea lui Iisus Hristos, se deschide o poartă către haos şi întuneric. Oamenii nu au protecție divină în această zi.