Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

PAȘTILE: Pâine sfințită și vin. Ce semnifică „paştile” primite de credincioşi, în noaptea de Înviere

0

Creştinii merg la biserică în Sâmbăta Mare, să primească sfintele paşti sau anafora. Tradiţia spune că paştile se iau de la biserică după slujba de Înviere, dar unii creştini, care vor să evite aglomeraţia de la miezul nopţii, merg în timpul zilei. În acest an din cauza pandemiei globale Sfintele Paști se aduc acasă la enoriași de către voluntarii din fiecare parohie.

„Paştile” reprezintă pâinea sfințită și vinul pe care creștinii le duc acasă, mai exact trupul și sângele Domnului.

 

Anafora din noaptea de Înviere a preluat numele sărbătorii respective, adică „Paști” ca o mărturie vie, clară și completă a Jertfei și Învierii Domnului Iisus Hristos.

Creștinii care vin de Paște la biserică îşi iau „paști” acasă, adică pâine cu vin, binecuvântate, pentru a fi consumate. Tradiția spune că se mănâncă dimineața, în cantități mici, înainte de micul dejun și după ce se rostește rugăciunea ”Tatăl Nostru”.

Ce sunt Paștile

Tradiția mai spune că, înainte de a se lua Sfântul Paşte, oamenii trebuie să se spele cu apă dintr-un pahar în care s-a pus un ou roşu, în acest fel faţa le va fi fină şi roşie ca şi coaja oului.

Apoi, cel mai în vârstă din familie ia o bucată din sfintele paști şi rostește ,,Hristos a Înviat!”, iar cel care primeşte spune ,, Adevărat, a Înviat!” şi îşi face sfânta cruce. Acest procedeu se repetă de trei ori și numai după aceea primesc „paştile”.

Pâinea pregătită pentru a fi dată credincioșilor ca „Paști” se sfințește printr-o rugăciune specială și prin stropirea cu apă sfințită după ce în prealabil a fost stropită cu vin roșu.

Aceasta semnifică faptul că Trupul lui Hristos, adică Sfânta Biserică, conform Sfintei Scripturi, a fost pecetluit, sfințit prin picăturile de sânge ce au curs din coasta Mântuitorului aflat răstignit pe Sfânta Cruce.

Consumând „Sfintele Paști”, dăm mărturie că „ori de câte ori mâncăm pâinea aceasta și bem paharul acesta” moartea Domnului vom mărturisi și Învierea vom vesti. Corect și complet este să ne împărtășim întâi cu Trupul și Sângele Mântuitorului, adică să luăm Sfânta Împărtășanie și apoi „Sfintele Paști”.

Ce reprezintă cuvântul „Paşti”

moiseCuvântul „Paști” înseamnă „trecere”, (Pesah – în ebraică, termen preluat de la egipteni) și este folosit pentru prima dată în Vechiul Testament în timpul lui Moise, când, în seara dinaintea ieșirii din robia egipteană, au petrecut în tăcere faptul că vor traversa Marea Roșie spre Pământul Făgăduinței, „unde curge lapte și miere” (Țara lui Israel).

Acest termen a fost preluat și de către creștini, însă semnificația lui este cu totul alta, chiar dacă traducerea s-a păstrat.

Pentru cei care Îl urmează pe Mântuitorul Hristos, Paștile înseamnă trecerea de la viața trăită în letargie, indiferență și ignoranță spirituală, la viața de comuniune cu Dumnezeu, de reîntoarcere la plenitudinea bucuriei paradisiace. Este o sărbătoare plină de bucurie și iertare, curaj și demnitate.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.