Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Patrimoniul cultural-turistic nemțean, prezentat într-o conferință europeană

0

Consiliul Județean Neamț a participat în data de 3 mai 2022 la Conferința privind patrimoniul „monumental“, ce a avut loc în orașul León din Spania, ca urmare a invitației primite din partea domnului José Manuel Baltar Blanco, președintele Rețelei Partenalia, de către de președintele Ionel Arsene.
Prezentarea patrimoniului cultural din zona noastră a fost asigurată prin conexiune online în cadrul evenimentului care a reunit reprezentanți ai administrațiilor publice din mai multe țări UE și experți europeni în turism.
Printre reperele turistice nemțene care au fost aduse în atenția participanților s-au regăsit în primul rând cele două monumente istorice de o valoare inestimabilă din patrimoniul universal UNESCO – Mănăstirea Neamț și Peisajul cultural-monahal Vânători-Neamț, dar și Parcul Natural cu același nume, în cadrul căruia se regăsește Destinația Ecoturistică Ținutul Zimbrului, care de 5 ani se află în topul primelor 100 de destinații sustenabile la nivel mondial și singura din România inclusă în acest clasament internațional.
Tot din categoria obiectivelor de patrimoniu istoric, în cadrul lucrărilor Conferinței au fost prezentate informații în legătură cu Cetatea Neamț – monument medieval de o valoare excepțională pentru identitatea noastră, mănăstirile și bisericile din lemn vechi de secole, cu care ne mândrim și care adăpostesc și în zilele noastre, colecții deosebit de importante pentru creștinătate.
Au fost aduse în discuție inclusiv investițiile Consiliului Județean Neamț în viitorul Complex de Agrement „Ținutul lui Creangă“ și demersurile de realizare a Traseului de pelerinaj „Camino de România“, recunoscut la nivel european, care va lega județul nostru de orașul Santiago de Compostela din Spania, și pe care sute de mii de pelerini din toată Europa îl parcurg în fiecare an.
La conferință au participat președinții consiliilor provinciale ale regiunilor León, Ourense, Valencia din Spania, experți în turism din partea Comisiei Europene, reprezentanții mai multor administrații publice locale din Franța și Belgia. Rețeaua internațională Partenalia a fost înființată în urmă cu peste 20 de ani și reprezintă o voce pentru regiunile membre, care facilitează prezența comunităților locale pe scena europeană.
În finalul prezentării, a fost lansată către experții în turism și liderii administrațiilor publice participante, invitația de a veni în județul Neamț, pentru a se convinge de frumusețile locului și de bogatul patrimoniu cultural și turistic al zonei noastre.
Evenimentul și prezența Consiliului Județean Neamț în cadrul acestuia au fost prezentate atât în presa spaniolă cât și pe rețelele de socializare.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.