Percheziții în Neamț: 1.000.000 de euro, valoarea celor 22 de autoturisme, 17 utilaje agricole, 2 motociclete
La data de 09.02.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Iaşi – S.C.F.T.S.B. au efectuat un număr de 22 percheziții domiciliare, pe raza județelor Iași, Neamț si Bacău, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de furt calificat de utilaje agricole şi autoturisme de pe teritoriul statelor Uniunii Europene (Italia și Franța).
În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2017 până în prezent, membrii grupului infracţional organizat au sustras, pe timp de noapte, utilaje agricole şi autoturisme de la diferite persoane fizice sau juridice de pe teritoriul statelor Uniunii Europene. Ulterior, aceștia, în mod direct sau prin intermediul unor interpuși, au introdus utilajele și autoturismele pe teritoriul României, după ce falsificarea documentelor de proveniență și de proprietate ale acestora.
Documentele falsificate au fost prezentate autorităților din România, atât în vederea trecerii frontierei de stat cât și în vederea omologării și înmatriculării utilajelor și autoturismelor sustrase, după ce în prealabil acestora le-au fost modificate (șterse și reinscripționate) seriile de șasiu pentru a corespunde celor din actele contrafăcute.
După introducerea pe teritoriul României, utilajele și autoturismele erau comercializate către diverse persoane fizice sau juridice.
Prejudiciul estimat a fi produs prin activitatea infracțională a grupului este de aproximativ 1.500.000 euro.
În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate: suma de aproximativ 30.000 lei, 5 permise de conducere falsificate, cărți de identitate autoturisme în alb (țară de proveniență Italia), 22 de autoturisme (MERCEDES, MASERATI, BMW, JEEP, FIAT, Range Rover, etc.), 17 tractoare și utilaje agricole (Massey Ferguson și alte mărci italiene), 2 motociclete Harley Davidson. Valoarea totală a bunurilor ridicate în cauză este de aproximativ 1.000.000 euro.
La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 13 persoane.
În urma audierilor, procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași au dispus măsura reținerii pentru 24 ore față de 4 inculpați și au luat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile față de 9 inculpați.
În cursul zilei de astăzi, inculpații cu privire la care s-a dispus măsura reținerii vor fi prezentați Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor din cadrul B.C.C.O. Iași, B.C.C.O. Bacău, I.P.J. Iași (S.I.C., S.I.C.E.), I.T.P.F. Iași, luptătorilor din cadrul S.A.S. Iași și jandarmilor din cadrul I.J.J. Iași și Brigada Mobilă de Jandarmi Bacău.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție