Percheziții la mai multe adrese din Roman
La data de 8 iulie a.c., poliţiştii de investigații criminale din cadrul Poliţiei municipiului Roman, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, au efectuat percheziţii domiciliare, la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
În fapt, în noaptea de 19 spre 20 iunie a.c., 4 persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 20 de ani, din Roman, ar fi pătruns prin efracţie în curtea locuinţei unei femei, din Roman, de unde ar fi sustras trei pubele, pe care ulterior le-ar fi valorificat.
Totodată, în cursul aceleiaşi nopţi, cei în cauză ar fi efectuat gesturi obscene şi acte explicite la adresa operatorului camerelor de supraveghere video stradale.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională a fost recuperat integral, fiind restituit persoanei vătămate.
În baza probatoriului administrat, cele 4 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, fiind cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi ultraj contra bunelor moravuri.
În cursul acestei zile, aceştia urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.