Petrecere privată cu 40 persoane în Neamț, oprită de forțele de ordine
În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.
La data de 24 ianuarie 2021, în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț s-au sesizat din oficiu cu privire la organizarea unui eveniment privat (aniversare) în incinta unui local public din orașul Târgu-Neamț, la care participă mai multe persoane
La fața locului s-au deplasat polițiștii, fiind identificate aproximativ 40 de persoane. De asemenea, evenimentul organizat a fost întrerupt de forțele de ordine.
Pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în cuantum total de 4.000 de lei.
Aducem în atenția cetățenilor faptul că, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.
***
Pentru prevenirea și limitarea riscului de răspândire a virusului SARS-CoV-2, sub autoritatea prefectului județului Neamț, în ultimele 24 de ore, peste 130 de polițiști și polițiști locali, împreună cu celelalte instituții implicate au intensificat activitățile de verificare în zonele aglomerate din mediul urban şi rural, la operatorii economici, dar şi în mijloacele de transport persoane.
Au fost organizate 8 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, restaurantele și localurile publice care au deschise terase, fastfood-uri precum și mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de Covid-19.
În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 67 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 63 de mijloace de transport și au fost legitimate 1.458 de persoane.
Echipele de control au depistat 67 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/ 2020. De asemenea, o sancțiune contravențională a fost aplicată pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de peste 6.000 de lei.
Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.
Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.