Pietonii, neimportanți pentru șoferi. Polițiștii rutieri au reținut 20 permise de conducere șoferilor care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor
Astăzi, 23 septembrie, în intervalul orar 07.00-12.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț în colaborare cu cei ai Serviciului Rutier au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicați pietoni, precum și pentru combaterea nerespectării normelor privind circulația pe drumurile publice.
Acțiunile desfășurate de polițiștii rutieri i-au avut în vedere, atât pe șoferii care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare regulamentară, cât și pe pietonii care traversează prin loc nepermis.
O atenție deosebită a fost acordată zonelor cu potențial de risc rutier, precum și celor în care au fost înregistrate evenimente rutiere produse pe fondul acestor două cauze.
Astfel, pentru nerespectarea normelor care reglementează circulația pe drumurile publice, polițiștii au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale șoferilor care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public.
Polițiștii rutieri continuă acțiunile în vederea creșterii gradului de siguranță pe drumurile publice și reducerii victimizării populației prin accidente rutiere.
RECOMANDĂRI PENTRU PIETONI
Traversați numai pe la trecerile semnalizate sau pe la colț de strada ! Nu traversați prin fața sau spatele autovehiculelor oprite !
La orice traversare, opriți-vă în afara parții carosabile, asigurați-vă din stânga, din dreapta și apoi din stânga din nou !
Apreciați corect timpul necesar pentru a traversa în siguranță și luați în calcul ca atunci când traversați străzi cu mai multe benzi pe sens sau când vă aflați într-o zonă cu regim de viteza ridicat trebuie să fiți mai prudenți !
Traversați perpendicular pe axul drumului, în pas vioi — drumul cel mai scurt ce reduce timpul de expunere la pericol ! Dați șoferilor timp suficient pentru a opri înainte de a vă angaja în traversare !
Copii nu trebuie lăsați să traverseze singuri — ei sunt imprevizibili și nu pot aprecia corect distanțele și vitezele. Nu uitați ! — Copii imită comportamentul rutier al adulților.
Evitați să circulați pe partea carosabilă sau pe pistele pentru bicicliști ! Folosiți trotuarele, acostamentele, iar, acolo unde acestea lipsesc, mergeți cât mai aproape de marginea drumului, astfel încât să aveți traficul în față !
Respectați întocmai semnificația semnalizării rutiere (indicatoare sau semafor) și nu circulați pe drumurile publice daca ați consumat alcool — posibilitatea de a fi accidentat crește semnificativ.
Fiți prudenți pe vreme rea sau întuneric ! Pentru a fi vizibili, purtați haine de culori deschise și elemente reflectorizante!