Poliția, cu ochii pe pocnitori. Sute de tipuri de articole pirotehnice au fost confiscate
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au acționat în cursul zilei de ieri, 29 decembrie, în vederea identificării persoanelor neautorizate care dețin, în scop de comercializare, articole pirotehnice.
La data de 29 decembrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au acționat pentru prevenirea evenimentelor negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.
Astfel, în apropierea unui complex comercial din Roman, polițiștii au depistat în flagrant delict un minor în vârstă de 15 ani și un tânăr de 21 de ani, care dețineau, în vederea comercializării, peste 500 de articole pirotehnice din categoria P1 (emițătoare de sunet), fără a fi autorizați în acest sens.
Având în vedere că articolele pirotehnice fac parte din categoria celor interzise a fi deținute de către persoane fizice, ele prezentând un grad ridicat de risc pentru persoanele care nu au calitate de pirotehnician, polițiștii le-au ridicat în vederea confiscării.
***
În cursul aceleiași zile, în baza activităților desfășurate, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat în flagrant delict un bărbat de 38 de ani, care deținea fără drept 740 de articole pirotehnice de tip petardă și 10 baterii de artificii, toate din categoria F2 și F3, interzise publicului larg.
Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost indisponibilizată de polițiști.
În ambele cazuri, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
Cumpărați articole pirotehnice doar de la persoane fizice/juridice autorizate
– petardele pot fi comercializate doar în spații destinate vânzării unor astfel de articole și numai după obținerea autorizației de deținere și comercializare.
Sesizați Poliția când constatați că sunt vândute ilegal articole pirotehnice
– comercializarea, fără drept, de articole pirotehnice constituie infracțiune și vă pune în pericol sănătatea și integritatea corporală.
Atenție la etichetă!
– la achiziționarea de articole pirotehnice verificați eticheta. Acestea să fie inscripționate în limba română! Exemple de articole pirotehnice care pot fi comercializate către public: steluțe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, inele de foc, sateliți.