Polițiștii au efectuat o acțiune privind asigurarea respectării legii prin prezența activă, la Borca. Au fost aplicate zeci de sancțiuni.
La data de 21 iunie a.c., în intervalul orar 06.00-12.00, polițiștii Serviciului de Ordine Publică și cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au desfășurat o acțiune, în sistem integrat, la care au fost cooptați și reprezentanții altor instituții, în bazarul din localitatea Borca.
Prin desfășurarea acțiunii preventiv-reactive s-a urmărit asigurarea respectării legii prin prezența activă a polițiștilor, pentru prevenirea activității infracționale în zonele cu risc criminogen ridicat, vizând, cu precădere și protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite.
Pe parcursul acțiunii, polițiștii au aplicat 32 de sancțiuni contravenționale, fiind constatate 5 abateri de la normele legale prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.
Pentru prevenirea riscului rutier, au fost aplicate 23 sancțiuni contravenționale, conform OUG 195/2002.
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de peste 8.500 de lei.
De asemenea, polițiștii au ridicat, în vederea confiscării, 750 de lei, sumă susceptibilă a proveni din activități comerciale ilicite.
Totodată, polițiștii rutieri au retras 2 certificate și 2 seturi de plăcuțe de înmatriculare.
Activitatea a beneficiat de sprijinul specialiștilor din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Neamț și ai Oficiului pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie.
De asemenea, în activități au fost angrenați și jandarmi.