Polițiștii au reținut un bărbat din Cordun, pentru furt și pe un altul, din Piatra Neamț, pentru lovire
La data de 23 aprilie a.c., poliţiştii Secţiei Săbăoani au depistat un tânăr de 25 de ani, din Cordun, care poseda mandat de executare a pedepsii închisorii. Acesta a fost condamnat de instanţa de judecată la o pedeapsă de 2 ani de închisoare, pentru furt calificat.
În fapt, s-a reţinut faptul că în zilele de 21-22.05.2015, acesta fiind angajat al unei societăţi cu un punct de lucru în satul Cordun, a sustras 11 termocupole conţinând fire de platină, cauzând un prejudiciu de 46.584 lei.
La aceeaşi dată, poliţiştii Secţiei Nr. 6 Poliţie Rurală Ştefan cel Mare au depistat pe raza localităţii Gura-Văii, din Girov, un bărbat de 61 de ani, din Piatra Neamţ, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsii închisorii. Acesta a fost condamnat de către Judecătoria Piatra Neamţ, la un an de închisoare cu executare, pentru comiterea infracţiunii de lovire.
În fapt, la data de 19.05.2014, acesta împreună cu alte două persoane au agresat fizic o persoană vătămată, cauzându-i leziuni ce au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale.
În ambele cazuri prezentate, poliţiştii au condus şi încarcerat persoanele în cauză la Penitenciarul Bacău. (sursa IPJ Neamț)