Polițiștii au tras pe dreapta un tânăr din Piatra Neamț care se afla la volan sub influența cocainei!
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în trafic, ieri, un tânăr de 23 de ani, aflat sub influența substanțelor psihoactive.
La data 29 august a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în trafic un tânăr de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mărăței din Piatra Neamț.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest, iar rezultatul a indicat o valoare pozitivă pentru Cocaină. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a prezenței substanţelor psihoactive.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Polițiștii rutieri atrag atenția asupra faptului că, în conformitate cu articolul 336, alineatul 2 din Codul penal, ,,se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă, persoana aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.”