Polițiștii nemțeni au aflat însemnătatea unui marcaj rutier și au început să dea amenzi
La data de 6 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au desfășurat o acțiune, în incinta parcării unui centru comercial din Piatra-Neamț, privitor la respectarea locurilor de parcare destinate persoanelor cu dizabilități și a celor destinate a fi folosite de femeile gravide și/sau persoanele însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani.
Pe timpul desfășurării acțiunii polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.000 de lei.
Conform Legii 448 din 6 decembrie 2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap, se sancționează cu amendă de la 2.000 la 10.000 lei și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.
Totodată Legea 280 din 18 octombrie 2023 privind accesul cu prioritate pentru femei gravide, precum și pentru persoane însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani, prevede faptul că folosirea, fără drept, a locurilor de parcare destinate a fi folosite de femeile gravide și/sau persoanele însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani, se sancționează cu amendă de la 2.000 la 10.000 lei.
Respectarea acestor prevederi legislative nu reflectă doar responsabilitatea civică, ci asigură accesibilitatea la facilități esențiale.