„Povestea sărbătorilor de iarnă din Neamț“, „spusă“ la Târgul de Turism al României
Standul Consiliului Județean Neamț a fost extrem de apreciat atât de către reprezentanții Ministerului Antreprenoriatului și Turismului cât și de numeroși vizitatori, astăzi, 10 noiembrie, în prima zi a Târgului de Turism al României, încă de la deschiderea oficială.
Toți cei care au vizitat standul s-au delectat cu preparate tradiționale și au fost introduși în atmosfera sărbătorilor de iarnă, prin tradițiile prezentate de Ansamblul Folcloric „Floricică de la Munte“ al Centrului pentru Cultură și Arte Carmen Saeculare“.
„Este o tradiție pentru noi, cei de la Consiliul Județean Neamț, să participăm la acest eveniment, pentru că avem ce arăta publicului, invitaților noștri, turiștilor interesați de a ajunge în zona pe care o reprezentăm!
Am adus la Târgul de Turism al României, ajuns la a 46-a ediție, «Povestea sărbătorilor» de iarnă din județul Neamț, pentru că trăim într-o zonă cu tradiții, obiceiuri și atracții turistice unice. Este un loc binecuvântat, încărcat de spiritualitate, cu un bogat patrimoniu cultural și natural, cu peisaje minunate, cu o infrastructură de cazare bine pusă la punct, gazde primitoare și bucate savuroase. Sunt argumente cu care venim să convingem turiștii să își petreacă timpul liber și concediile la umbra muntelui sfânt Ceahlău, în liniștea mănăstirilor ori la poalele Cetății Neamț.
În standul nostru, accentul în zilele acestea la Târgul de Turism este pus pe felul în care se petrec în Neamț sărbătorile de iarnă. Într-un decor de poveste, cu sprijinul «Ansamblului Floricică de la Munte» al Centrului pentru Cultură și Arte «Carmen Saeculare», instituție finanțată de Consiliul Județean Neamț, prezentăm frumoasele obiceiuri de sfârșit de an, atât de așteptate de către cei care iubesc tradițiile! Suntem mândri că în județul Neamț datinile strămoșești se transmit din generație în generație, portul popular este păstrat cu sfințenie, bucatele sunt gustoase, iar colindele și urăturile răsună la fiecare casă de gospodar.
Lansez invitația către toți cei interesați să ne viziteze standul și județul, să trăiască sentimentul de «acasă», căci sigur nu vor fi dezamăgiți de oferta de la Neamț, un loc minunat din inima Moldovei!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Consiliul Județean Neamț este prezent la Târgul de Turism al României, la Romexpo – București, Pavilionul B1, începând de astăzi, 10 noiembrie și până duminică, 13 noiembrie.