Prefect George Lazăr: Astăzi am revenit la doamna Maria Pantazi. Un om care mă impresionează cu fiecare discuție
Astăzi am revenit la doamna Maria Pantazi. Un om care mă impresionează cu fiecare discuție. Un om atât de prezent, atât de rațional, așa cum puteți sesiza și din declarația dânsei.
Înțelege și apreciază evoluția medicinei. Înțelege și apreciază efortul depus de medici, dar, mai presus de toate, înțelege că responsabili de propria noastră bunăstare suntem, în primul rând, noi înșine.
Pentru dânsa, vaccinul ține de normalitate. Așa că astăzi, în urma solicitării pe care a făcut-o, doamna Maria Pantazi a primit doza booster a vaccinului anti-covid.
Îmi doresc ca în comunitatea noastră să existe mai mulți oameni care să se gândească, în primul rând, la sănătatea lor. Să înțeleagă că efectele trecerii prin boală pot fi unele grave, că pot rămâne cu sechele. Să înțeleagă că cea mai ușoară formă de protecție este vaccinul.
La depunerea jurământului pentru funcția de prefect am jurat să respect Constituția și legile țării și să fac cu bună-credință tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului Neamț.
Însă pentru a îndeplini acest deziderat, în aceste vremuri de pandemie, am nevoie și de ajutorul dumneavoastră. Este nevoie și de implicarea dumneavoastră. Este nevoie de unitate. Este nevoie de umanitate.
Vaccinul salvează vieți! Așa că hai să ne salvăm!
Totodată, doresc să îi mulțumesc domnului doctor Bogdan Mahu, coordonatorul acțiunii de vaccinare și întregii echipe care asigură atât vaccinarea în centrele de vaccinare din Piatra Neamț cât și prin intermediul echipelor mobile, făcând posibilă vaccinarea persoanelor care nu se pot deplasa, așa cum este cazul doamnei Pantazi.
George Lazăr
Prefect al Județului Neamț